Zăpada şi poleiul de pe carosabil fac probleme! Un camion încărcat cu buşteni a derapat în această seară şi a ajuns într-un şanţ. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, dar martorii spun că încărcătura grea s-ar putea răsturna în orice moment.
Nici nu a venit bine iarna că deja au şi apărut primele probleme în trafic din cauza zăpezii! Şoferul unui camion încărcat cu lemne a trecut în această seară prin clipe de groază după ce a scăpat maşina de sub control.
Camionul încărcat cu buşteni a derapat pentru că drumul, plin de gropi şi denivelări, nu a fost curăţat de zăpadă şi polei. Autotrenul a ajuns în şanţul de pe marginea drumului, iar localnicii spun că în orice moment s-ar putea răsturna.
Sătenii spun că drumul este acoperit cu un strat gros de zăpadă şi este foarte alunecos.
Şoferul a scăpat fără răni, însă a tras o sperietură zdravănă. Pentru scoaterea camionului din şanţ este nevoie acum de o macara, care va sosi cel mai probabil abia dimineaţă în zonă. Până atunci, drumul județean pe care a avut loc incientul va rămâne blocat.
Şoferii se plâng că, deşi se plătește pentru deszăpezirea drumurilorîn fiecare an, zăpada şi poleiul le dau multe bătăi de cap şi nu de puţine ori au parte de incidente neplăcute, exact cum a fost cel din această seară, de la Târlişua.