Luni, 19 mai, la Spermezeu se organizează un târg de țară tradițional la care sunt așteptați doritori din tot județul Bistrița-Năsăud! Pe lângă tarabele de tot felul ale comercianților, locuri de joacă pentru copii, organizatorii au pregătit și un spectacol de folclor, cu participarea specială a interpretei de muzică populară, Anuța Motofelea.
Din dorința de a păstra și perpetua tradițiile frumoase românești, la Spermezeu se organizează în prima zi a săptămânii viitoare, un târg de țară după tiparul celor care au fost odată. Potrivit primarului Sorin Hognogi, la eveniment vor participa comercianți din comună dar și din zonele învecinate. Din peisaj nu va lipsi spectacolul de folclor, atent organizat de interpreta de muzică populară, Anuța Motofelea.
„Ca de fiecare dată, Anunța Motofelea este alături de noi și se ocupă personal de organizarea acestui spectacol la care vor participa mai mulți artiști din județul nostru. Ne-am propus să readucem târgurile de țară la ceea ce au fost ele odată. Și cum noi rămânem ospitalieri, îi așteptăm cu drag pe toți locuitorii județului Bistrița-Năsăud care vor să petreacă o zi frumoasă la un târg de țară tradițional”, spune vis a vis de acest eveniment, primarul comunei Spermezeu, Sorin Hognogi.
Foto: Arhivă târg de țară la Spermezeu 2012