„Albinuțele", „Puişorii" şi „Buburuzele" de la Grădinița cu Program Prelungit „Trenulețul Veseliei” din Bistrița, vă invită luni, 29 februarie, între orele 16-18, la Casa Argintarului din Bistrița, pe Str. Dornei Nr. 5, să participați la „Târgul de mărțişoare”!
Dacă nu aţi apucat încă să cumpăraţi mărţişoare pentru cei dragi – aveţi ocazia s-o faceţi şi luni, în ultima zi de februarie, la Casa Argintarului, unde copiii care frecventează Grădiniţa „Trenuleţul Veseliei” v-au pregătit un Târg special cu mărţişoare realizate chiar de ei!
„Activitatea face parte din proiectul educativ de voluntariat «De la inimă la inimă», care se ştie, e o hrană pentru suflet. Aici îşi găsesc locul doar cei care simt, doresc şi vor cu adevarat să ajute, să aducă o rază de lumină în suflete. Vă aşteptăm cu drag şi însufleţiţi de mesajul «Cumpără un mărțişor – bucură un puişor!»”, anunţă organizatorii.