În urmă cu două ore Gheorghe D. a fost deconectat de la aparatele care îl ţineau în viaţă. Medicii clujeni nu i-au mai dat tânărului nicio şansă, rănile suferite în urma accidentului fiind extrem de grave.
Familia tânărului şi-a dat acordul pentru ca acesta să fie deconectat de la aparatele care îl ţineau în viaţă. Din păcate, deşi a fost supus unei intervenţii chirurgicale la cap, medicii nu au reuşit să îl salveze.
Gheoghe D., de 21 de ani, se afla pe scaunul din dreapta faţă în momentul în care autoturismul în care se afla împreună cu alţi trei prieteni s-a lovit frontal de un cap de pod.
În urma impactului el a rămas prins între fiarele contorsionate ale maşinii şi a fost scos cu ajutorul pompierilor de la descarcerare.
Acesta era în comă în momentul în care a fost preluat de echipajele medicale şi adus la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Bistriţa-Năsăud. Medicii bistriţeni au decis că trebuie transportat la o clinică de specialitate din Cluj.
Din păcate rănile suferite de Gheorghe D. au fost extem de puternice şi tânărul nu şi-a mai revenit.