Dacă tot vine vacanţa de vară, poate că n-ar strica să afle şi părinţii că Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, în parteneriat cu instituţiile din judeţ, oferă în acest an 200 de locuri în cadrul a două tabere şcolare deosebite. VEZI ce condiţii trebuie îndeplinite pentru participare:
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa - Năsăud, în colaborare cu Liceul de Arte Plastice „Corneliu Baba” – Bistriţa, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud, Uniunea Artiştilor Plastici – Bistriţa, Linia Tradiţională – Virginia Linul, Clubul Copiilor Năsăud, Muzeul de Artă Comparată Sîngeorz-Băi, Garnizoana Bistriţa, Liceul cu Program Sportiv –Bistriţa, Direcţia de Sănătate Publică –Bistriţa-Năsăud, CS Karate Club –Bistriţa, CS Ilyo-Bistriţa, CS judo şi Arte Marţiale –Bistriţa, CS Schreiner –Bistriţa şi Serviciul Public Salvamont organizează urmatoarele tabere naţionale:
-
în perioada 05 – 11 iulie 2016 Tabăra Naţională de Arte Vizuale –ediţia a V-a - 100 locuri
-
în perioada 06 –12 august 2016 Tabăra Naţională Militară de Vară-ediţia a IV-a - 100 locuri
Taberele naţionale se vor desfăşura în Centrul de Agrement Sîngeorz – Băi, jud. Bistriţa – Năsăud.
Criteriile de eligibilitate:
Aplicanţii trebuie :
-
să fie elevi cuprinşi într-o formă de învăţământ;
-
să aibă vârsta cuprinsă între 10 şi 18 ani;
-
să fie cetăţeni români cu domiciliul în România;
-
să fie apţi din punct de vedere medical;
-
să aibă acordul scris al părinţilor, în vederea participării la tabără.
Între criteriile de selecţie se numără implicarea aplicantului în acţiuni ce sunt cuprinse în tema proiectului sau similare (dovedită prin adeverinţe, diplome, contracte de voluntariat), provenienţa din mediul rural (dovedită prin acte de identitate), scrisoare de intenţie, participarea la olimpiadele şcolare, clasaţi pe locurile I-III, la fazele naţionale şi internaţionale (dovada constând în diplome) şi dovezi ale cunoştinţelor, abilităţilor şi competenţelor în domeniu – dovedite prin diplome/adeverinţe privind participări la ateliere, seminarii, simpozioane, concursuri în domeniu/recomandare din partea profesorului de specialitate de la unitatea de învăţământ de care aparţine.
Modalităţi de înscriere:
Înscrierea participanţilor pentru taberele naţionale se realizează începând cu data de 22.06.2016 în baza următoarelor documente:
-
a) formular tip de înscriere
-
b) documentul de identitate (CI sau CN) – în copie
-
c) diplome/certificate/adeverinţe/contracte de voluntariat/declaraţii/recomandări, etc. – în copie
-
d) acordul scris al părinţilor.
Notă: înscrierea participanţilor pentru Tabăra Naţională de Arte Vizuale (ediţia a V-a) se face până în data de 29 iunie 2016, iar înscrierea participanţilor pentru Tabăra Naţională Militară de Vară (ediţia a IV-a) se face până în dată de 23 iulie 2016.
Regulament:
-
candidaţii vor fi admişi în urma selecţiei în limita locurilor disponibile. Vor fi selectaţi doar candidaţii care cumulează minim 50 puncte conform grilei de punctare;
-
rezultatele selecţiei vor fi postate pe site-ul DJSTBN;
-
vor fi informaţi în legătură cu participarea numai candidaţii admişi;
-
în cazul în care un beneficiar selectat îşi anunţă intenţia de a renunţa să participe, acesta va fi înlocuit cu un alt beneficiar selectat, aflat pe listele de rezervă;
-
masa şi cazarea participanţilor sunt asigurate de Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Bistriţa-Năsăud, iar transportul va fi asigurat de către participanţi.
-
fiecare participant poate depune un singur formular de înscriere;
-
nu se iau în considerare formularele incomplete.
Mai multe detalii şi informaţii se pot obţine la tel 0263.231.470, Direcţia Judeţeana pentru Sport şi Tineret, Str Parcului, Nr 1, e-mail – djst.bistritanasaud@mts.ro.