De Bobotează, în Telciu, se iese la apă cu praporii de la biserică și se sfinţesc apele curgătoare. Sute şi sute de oameni se adună de obicei la Podul cel Mare, iar doi băieţi costumați în straie ţărăneşti duc Icoana Mântuitorului botezat în apa Iordanului. Printre altele preotul spune: “Firea apelor s-a sfinţit şi Iordanul s-a întors înapoi!”, scrie Vasile Tutula în „Comuna Telciu (1245- 2004). Repere monografice”.

Cât despre obiceiul crucii aruncate în râu după care se aruncă băieţii – acesta nu este specific Transilvaniei, afirmă etnologii, care admit că acest obicei a fost „importat” și în câteva sate din Bistrița-Năsăud.

În Suseni, de pildă, preotul obișnuia să arunce în apele râului crucea iar tinerii mai curajoşi ai satului se aruncau după ea, luându-se la întrecere şi încercând fiecare s-o găsească şi s-o aducă înapoi preotului.

Până nu demult, în Livezile, Agheasma Mare era sfinţită într-un ciubăr despre care oamenii locului spuneau că ar avea puteri miraculoase.

Ciubărul era păstrat în biserică, iar oamenii care aveau parte de pagube îl solicitau uneori preotului, îl umpleau cu apă sfinţită, îl acopereau cu un cearşaf şi aduceau înaintea lui şapte fete neprihănite care puteau să desluşească, în oglinda apei, ca într-un film, cauza pagubelor.

Prin părţile locului se mai spune că ciubărul a ajutat chiar la „rezolvarea” unei crime şi că fecioarele au reuşit să vadă în apa sfinţită chipul ucigaşului, însă nu s-a putut demonstra niciodată ceva concret în legătură cu acest obicei – el fiind socotit mai degrabă o superstiție de-a sătenilor, și nu o practică ortodoxă.

Un lucru este cert: Agheasma Mare, apa sfințită în ziua de Bobotează, este un  leac neprețuit: bătrânii erau convinți că sunt suficiente câteva picături din aceasta apă sfințită pentru a vindeca deochiul la copii, crizele de nervi, patima alcoolului sau chiar sterilitatea.

Agheasma era păstrată tot anul într-un mic vas lângă icoană şi se considera că are puteri miraculoase sau că nu se alterează în timp, chiar dacă vasul nu este acoperit.

Dacă, totuşi, apa devenea vâscoasă sau căpăta un gust neplăcut – se spunea că o persoană din casă a comis un mare păcat sau că asupra casei a fost aruncat un blestem pe care numai preotul îl poate desface....