Din cauza unor defectiuni aparute la un cablu de inalta tensiune care are un izolator rupt, sute de locuinte din comunele Rodna si Sant au ramas fara curent electric. Curentul a fost intrerupt de mai bine de o ora, iar angajatii Electrica nu stiu in cat timp vor fi remediate defectiunile.
Sute de familii din comunele Sant si Rodna au ramas fara curent electric dupa ce au aparut o serie de defectiuni la un cablu de inalta tensiune care are un izolator rupt, chiar in varful muntelui.
In zona curentul electric a fost intrerupt de mai bine de o ora.
“De mai bine de o ora stam pe intuneric caci nu avem curent electric. Nu stiu ce s-a intamplat, dar noi avem foarte mult de lucru, si nu ne putem termina treaba pana cand nu o sa se remedieze defectiunea”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Rodna, Alexandru Nascan.
Angajatii de la Electrica S.A sunt la fata locului si incearca sa remedieze problema in cel mai scurt timp posibil.
“Localnicii din comunele Sant si Rodna au ramas fara curent electric. Incercam sa remediem problema in cel mai scurt timp, doar ca nu stim la aceasta ora cat va dura. Probabil o sa ne mai trebuiasca materiale si atunci s-ar putea sa dureze mai mult timp”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, directorul SC Electrica SA, Alexandru Roman care a precizat ca defectiunea este la un cablu de inalta tensiune dintr-o zona greu accesibila, in varful muntelui.