Biserica din Ilva Mică a îmbrăcat ieri haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi hramului, în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil. Sute de credincioşi au participat la sărbătoare, alături de invitaţii speciali ai evenimentului:
Ieri, în ziua prăznuirii Sfinților Arhangheli Mihail şi Gavriil, biserica din localitatea Ilva Mică îmbracă haine de sărbătoare cu prilejul sărbătoririi hramului.
Sărbătoarea a început cu Sfânta Liturghie ce a fost săvârşită de către un sobor de preoți care l-a avut în frunte pe părintele profesor Stelian Tofană de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. Părintele profesor le-a vorbit credincioşilor prezenți şi i-a îndemnat la final pe toți, ca de fiecare dată la marile praznice să poarte cu mândrie portul popular.
Sutele de credincioşi care au umplut biserica s-au bucurat şi de glasul minunat al îndrăgitei interprete de muzică populară Oana Matei, care a susținut un recital de pricesne.
Bucuria sărbătorii s-a continuat la căminul cultural, unde părintele paroh, Potra Ştefăniță, împreună cu Primăria comunei le-au pregătit tuturor celor care au participat la Sfânta Liturghie o agapă frățească.
Pr. Paul Gavriloaie