Aproape două sute de bistriţeni au trecut pragul Muzeului Judeţean în primele două ore de la deschiderea evenimentului cunoscut deja drept „Noaptea albă a Muzeelor”. Mulţi au fost atraşi de atelierele dacice amenajate în curte iar doamnele au făcut coadă la şedinţa foto în rochii de bal...
O incursiune în timp - asta a propus în Noaptea Muzeelor - Complexul Muzeal din Bistrţa-Năsăud, amenajând în curtea instituţiei trei ateliere dacice pentru a oferi bistriţenilor o viziune asupra felului în care se lucra fierul, se cioplea lemnul sau se coseau încălţăminte din piele pe vremea dacilor şi romanilor.
Ideea a prins la public, pentru că zeci de curioşi s-au strâns în jurul celor trei reprezentanţi ai Asociaţiei Terra Dacica Aeterna din Cluj, o asociaţie care se ocupă cu reconstituiri istorice ale vremurilor demult apuse. Ciprian Pop, cioplitorul în lemn, a explicat că s-a înscris în asociaţie din pasiune, în viaţa de zi cu zi este economist, s-a născut la Dej dar acum locuieşte la Bistriţa şi a avut parte, alături de asociaţia în care activează, de sute de asemenea reprezentaţii peste tot în ţară.
Copiii s-au amuzat teribil când au fost lăsaţi să încerce ei înşişi străvechile meserii, dar au constatat totuşi că sunt dificil de practicat mai mult de câteva minute...
De un succes similar s-a bucurat şi şedinţa foto cu rochii de epocă: doamnele şi domnişoarele au făcut coadă pentru a îmbrăca rochiile de bal realizate de muzeograful Elena Pleniceanu - doar pentru a se simţi, câteva minute, ca nişte prinţese.
Bistriţenii au avut la dispoziţie spre vizitare gratuită şi expoziţiile permanente de Istorie, Etnografie și Artă contemporană unde specialiștii muzeului au fost pe poziţii şi au oferit toate explicațiile solicitate, dar şi expoziţiile recent inaugurate: Lucian Blaga de la Lisabona la Bistriţa (colecţia de azulejos), Rememorând marele război (o expoziţie în care bistriţenii pot admira echipament de luptă, arme, documente şi fotografii), One frame.One story. Daria Ioan – expoziţie de fotografie şi Supra feţe – Simion Moldovan – expoziţie de sculptură, pictură, grafică.
Intrarea este liberă iar Muzeul Judeţean este deschis până la miezul nopţii, aşa că nu aveţi decât să vă îmbrăcaţi bine şi să ieşiţi şi voi la o plimbare în noapte pentru a vizita muzeul. Garantat, aveţi ce vedea...!