Suprafața de joc din Sala Polivalentă are mari probleme, iar handbalistele noastre resimt acest lucru. Din nou s-a adus în discuție înlocuirea acesteia, însă abia după luna noiembrie. AFLĂ de ce:
Reprezentanții Direcției Județene pentru Sport și Tineret vorbesc din nou despre înlocuirea suprafeței de joc din Sala Polivalentă. Anul trecut investiția a fost prinsă în buget, însă lucrările nu s-au realizat pentru că procedura de achiziție s-a anulat din cauza unei contestații.
De data aceasta, DJST Bistrița-Năsăud vorbește despre modificare ca fiind un lucru sigur. Totuși, fetele de la CSM Bistrița mai trebuie să aștepte puțin. Lucrările, dacă se vor realiza, vor începe abia după Campionatul Mondial de Culturism și Fitness care va avea loc în perioada 9-11 noiembrie în Sala Polivalentă.
Organizatorii se tem ca firma care se va ocupa de proiect să nu întârzie lucrările, ceea ce ar pune în pericol desfășurarea campionatului mondial.
Foto Arhivă