În Moldova şi în Transilvania creştinii prăznuiesc sărbătoarea de Rusalii timp de trei zile. Oltenii şi muntenii, mai petrecăreţi din fire, o ţin tot într-un chef timp de şapte zile iar în Banat se sărbătoresc opt zile.

Un obicei unic în ţară – “înstruţatul boului” – se desfăşoară de Rusalii în Figa, Tăure şi Căian. În a doua zi de Rusalii, în Căianu Mic, de exemplu, boul era împodobit mai demult cu o cunună de flori şi plimbat prin tot satul: “Acum cununii i se dă şi formă de cruce” povesteşte cunoscutul interpret de muzică populară Alexandru Pugna. “Nimeni nu avea voie să se apropie şi să atingă boul înstruţat. Flăcăii erau împodobiţi şi ei cu tot felul de măşti şi colindau întreg satul, sunând din zurgălăi şi făcând un zgomot infernal, pentru a alunga spiritele rele. Procesiunea se oprea în curtea primului gospodar, în curtea celui mai harnic dintre săteni iar flăcăii aranjau cununa în poarta grajdului, într-un loc vizibil, pentru ca toată lumea să ştie că acolo locuieşte cel mai vrednic gospodar. Preotul satului este şi el prezent în curtea gospodarului, pentru a-i da binecuvântarea şi pentru a sfinţi bucatele cu care gospodarul îşi cinsteşte musafirii...” mai povesteşte Alexandru Pugna.

Tot de Rusalii se leagă şi faimosul joc al Căluşarilor, dans ritual care vine de la săritul peste foc pentru a scăpa de iele, considerate zânele cele rele. În judeţul Bistriţa-Năsăud dansul căluşarilor se practică în localităţi precum Budacul de Sus, Susenii Bârgăului şi Sângeorz Băi, unde cetele de căluşari pornesc la colindat prin sat.

Obiceiul datează de secole şi se păstrează şi acum în majoritatea satelor, unde căluşarii merg din casă în casă, fiind primiţi cu apă, sare, frunze de nuc, pelin şi usturoi. Uneori, li se dau şi bani.

Cu ani în urmă, căluşul era considerat un joc tămăduitor, care aduce sănătate şi noroc, fiind socotit un remediu şi pentru vindecarea unui bărbat care a asistat la “Dansul Ielelor” şi şi-a pierdut minţile: se credea că dansul căluşarilor putea să îndepărteze vraja picurată peste cel sedus şi să pună ielele pe fugă.

Preoţii şi sătenii ies pe câmp în a doua zi de Rusalii, pentru a sfinţi apa şi a stropi câmpul. Ei cred că, în acest fel, vor fi ocrotiţi de grindină.

În Teleorman se practică “spălarea pe picioare”: sătenii îşi colindă vecinii iar după ce îşi spălau picioarele în pridvor, se aşezau cu tălpile goale pe frunze de nuc. Apoi gazda îi servea cu ceva bun de mâncare.

Sâmbătă, înainte de duminica Rusaliilor, mamele îşi spală fetele pe cap cu frunze de nuc în apă. Fetele nu au voie să se spele toată săptămâna, de spaimă ca nu cumva “să intre căluşul”. Dacă intervine totuşi o urgenţă şi sunt nevoite să se spele, este obligatoriu să poarte frunze de pelin sau nuc la brâu.

Se pare că frunzele de nuc simbolizează “limbile ca de foc” ce s-au pogorât peste apostoli, la Cincizecime.

În unele sate din sud se păstrează şi astăzi obiceiul ca sâmbătă seara, înainte de Duminica Rusaliilor, să se pună crenguţe de tei la colţul casei, la poarta de la intrare sau în grajdul cu animale. Când se usucă şi se strâng aceste crenguţe o parte se vor păstra tot anul pentru ca familia să fie păzită de foc, de inundaţii şi de grindină iar o parte se amestecă în hrana animalelor pentru a fi ferite de boli.

Lunea Rusaliilor este zi nelucrătoare în Belgia, Franţa, Germania, Luxemburg, Ţările de Jos, în unele cantoane elveţiene, în Norvegia, Danemarca, Islanda, Madagascar, Grecia, Senegal şi chiar Togo.

Chiar dacă termenul de Rusalii nu apare în Biblie şi nici nu îşi are originea în tradiţia creştină, fiind, iniţial o sărbătoare “păgână”, închinată cultului morţilor care presupunea ofrande în alimente şi trandafiri pentru îmbunarea sufletelor celor dispăruţi – creştinii au preluat-o şi i-au oferit noi semnificaţii.