Pentru că împlinesc 8 ani de fructuoasă și muzicală existență, băieții din Trupa Byron s-au gândit că cel mai potrivit ar fi să-i celebreze printr-un concert cu totul special – marți, 25 noiembrie, la Cercul Militar din Bistrița! Alături de ei vor evolua corul Excelsior dirijat de profesoara AnaMaria Dragonici și Fanfara Garnizoanei Bistrița!
După ce i-ați ascultat interpretând dumnezeiește Missa Încoronării a lui Mozart, într-un emoționant concert susținut în iunie la Biserica Evanghelică – elevii Liceului de Muzică „Tudor Jarda” din corul Excelsior vor face din nou istorie. De această dată într-un concert care va avea loc la Centrul Militar din Bistrița.
Marți, 25 noiembrie, de la ora 18.00, sunteți poftiți să asistați la un mixaj muzical cel puțin provocator și la fel de impresionant – intitulat „Electric Marching Band”, în care muzica de fanfară, muzica corului Excelsior și cea a băieților de la trupa Byron va face furori printre bistrițenii iubitori de muzică.
Corul „Excelsior” de la Liceul de Muzică „Tudor Jarda” va fi dirijat de profesoara Ana Maria Dragonici, Fanfara Cercului Militar Bistrița îl va avea ca dirijor pe Bogdan Bejinaru, aranjamentele muzicale îi aparțin lui Dan Spînu iar băieții de la Byron vor interpreta versiuni reorchestrate pentru trupă, fanfară și cor ale pieselor lor și mai mult decât atât!
Intrarea este liberă iar evenimentul muzical nu trebuie ratat cu niciun chip!
(Pe Dan Byron l-ați mai ascultat în emoționantele partituri de flaut ale unor trupe celebre precum Urma sau Kumm iar băieții de la Byron urmează să susțină un concert însoțiți de Excelsior și Fanfara Garnizoanei Bistrița și pe 2 decembrie, la Teatrul Național din Cluj-Napoca).