Compania care a câștigat anul trecut licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate și pentru obținerea de avize necesare realizării complexului Aquapark a reușit să finalizeze documentația și să o predea municipalității. Pe hârtie proiectul arată bine, deși calculele nu țin cont și de buzunarul bistrițenilor...
Consilierii municipali vor dezbate în ședința de joi studiul de fezabilitate al Aquaparkului și ar putea decide cum se va transpune acest proiect în practică.
Analiza realizată de specialiști este pe o perioadă de 30 de ani, din care primii doi ani reprezintă perioada de construcție, proiectul urmând să fie implementat în 24 de luni.
În total costurile cu realizarea investiției depășesc 34,3 milioane de lei și se presupune că 75% din sumă va proveni prin accesarea unui credit bancar pe o perioadă de 25 de ani.
Specialiștii au calculat că pentru un împrumut de 25,7 milioane de lei costul total al creditului, care va expira în 2045, este de 38,15 milioane de lei.
În total, pentru un an, cheltuielile de întreținere și operare a complexului depășesc 1,3 milioane de anual.
În plus, specialiștii apreciază că numărul anual de vizitatori în primul an de operare ar fi de 54.750 adică de 300 de vizitatori în timpul celor trei luni de vară și respectiv 100 de vizitatori pe zi în timpul celorlalte luni calendaristice.
Dacă până aici totul pare rezonabil, calculul făcut de specialiști pe buzunarul bistrițenilor este unul nerealist. Pentru ca acest complex să funcționeze și să adune 3 milioane de lei anual, fiecare vizitator trebuie să facă o cheltuială de minim 46 de lei/zi, calculele fiind făcute la o sumă medie de 50 de lei/zi/vizitator.
În aceste condiții, o familie cu doi copii ar trebui să scoată din buzunare 200 de lei zilnic pentru bunul mers al Aquapark-ului.
Cum va arăta noul complex puteți vedea AICI: