Strigăturile acesteia la hore, bocetele la înmormântări precum și poveștile pe care i le spunea seară de seară l-au făcut pe George Coșbuc să se îndrăgostească de folclor și versuri. 

George Coșbuc s-a născut în Hordou (acum Coșbuc) în 1866, în familia unui preot. Dragostea pentru poezie s-a născut devreme, așa se face că pe la 11 ani George Coșbuc îi făcea concurență mamei sale la hore și alte evenimente sociale. Mama a fost și cea care i-a dat apetitul pentru folclor și versuri.

Potrivit lui Constantin Catalano, cel care a îngrijit decenii bune casa memorială a poetului, Maria Coșbuc era o femeie veselă și inteligentă, care era adesea „solicitată” de fete sau flăcăi să improvizeze strigături pentru horă sau bocete pentru înmormântări. Se pare că talentul preotesei era ce neîntrecut.
 

 Neîntrecută a rămas Maria până când a mai prins Georgică putere și până ce a intrat și el în rândul oamenilor mari de nouă sau zece ani, când s-a pus voinicește pe treabă scoțând la iveală spre fala părinților și rudelor strigături mai „acătării” decât ale mamei”, dezvăluie Catalano în Revista Bistriței.

Încet, încet, George Coșbuc a devenit „arta poetică ambulantă” a satului. Flăcăii veneau la George Coșbuc să le facă strigături pentru horă, iar fetele pentru a învăța doine, pe care să le cânte la șezătoare.

Poetul era însă un devorator de povești. Mama sa a fost nevoită să culeagă aceste povești de prin tot satul pentru a-l putea adormi pe George Coșbuc. În disperare de cauză, mama lui George Coșbuc a apelat și la Ion Goriță, un rapsod din Bichigiu, care i-a dezvoltat poetului gustul pentru snoavă și versul satiric. Acest rapsod împreună cu mama sa au fost „dascălii de folclor” ai poetului.

„Vacanțele și le petrecea la Hordou, printre țărani. Aici poetul găsea liniștea de care avea nevoie. Pentru el satul natal avea un farmec aparte, aici era lumea pe care o iubea, era mediul care-l încânta și-l inspira. La umbra plopilor, în zăvoiul morii, tânărul își amenajase o măsuță la care scrie versuri cu nemiluita. De aici, e la umbra acestor plopi, gândea Coșbuc la libertatea națională și socială a poporului său”, completează Catalano.

Pentru a nu risca să piardă vreo idee, Coșbuc dormea cu un creion și câteva bucăți de hârtie sub pernă. Când îi venea vreo idee scria repede pe hârtie, chiar dacă asta se întâmpla în miezul nopții.

Fugit din Transilvania, poetul venea până la graniță să simtă mirosul Ardealului

Poetul este obligat să plece din Transilvania, intrând într-un conflict cu autoritățile imperiului din cauza refuzului de a merge în armată. Vreme de aproape 20 de ani, până în 1908, Coșbuc nu va mai putea trece legal Carpații.
„Se mulțumește uneori să să ajungă până la stâlpul frontierei de la Predeal pentru a-și astâmpăra dorul de Transilvania”, dezvăluie Catalano.

Din 1908 și până în 1914, Coșbuc este an e an prezent cu familia la Năsăud și Hordou. În 1914, Coșbuc este din nou nevoit să părăsească Transilvania în fugă și nu se va mai întoarce. Un an mai târziu, fiul său Alexandru își pierde viața într-un accident de mașină, eveniment care îl marchează serios pe poet. Acesta moare trei ani mai târziu, brusc, la București, soția găsindu-l căzut lângă un fotoliu.