Primaria Bistrita i-a invitat pe bistriteni sa propuna nume pentru cele peste 100 de strazi nou create atat in municipiu, cat si in cartierele apartinatoare. Rezultatul nu a fost insa cel asteptat, doar trei bistriteni venind cu idei in acest sens.
Deoarece in lunile urmatoare institutiile abilitate vor efectua recensamantul populatiei, cel agricol si cel al locuintelor, iar peste 100 de strazi din municipiu si cartierele apartinatoare nu au la ora actuala nicio denumire, Primaria Bistrita i-a invitat pe bistriteni sa vina cu idei si solutii in acest sens.
Potrivit purtatorului de cuvant al Primariei Bistrita, Mihai Rusti, “de cand primaria a dat anuntul prin care ii invita pe cetateni sa-si exprime ideile si sugestiile referitoare la numele noilor strazi, doar trei bistriteni ne-au contactat si au venit cu propuneri. Doua persoane au venit cu mai multe sugestii pentru aceeasi strada - una privata - si o alta persoana ne-a propus un nume, insa nu a specificat ce strada din oras ar vrea sa fie denumita astfel”.
“In ceea ce priveste strada privata, situata in apropierea restaurantului Terra, perpendiculara pe Simion Mandrescu, unul dintre cetateni a propus numele de Emil Isac, Marin Preda si Veronica Micle, iar celalalt de Prunului, Parului, Murelor si Lamaiului. Cea de-a treia persoana vrea ca oricare dintre aceste strazi noi sa poarte numele de Sorin Pascu, motivand ca acesta a fost profesor de sport si a adus cinste orasului nostru”, a mai completat Mihai Rusti.
Propunerile pot fi facute inca fie la telefonul cetateanului, la numarul 0263-984 (apel gratuit), fie printr-o cerere care trebuie depusa la registratura generala a primariei. De asemenea, urna „Parerea ta conteaza”, amplasata la intrarea in sediul institutiei, este la dispozitia cetatenilor.