Străzile orașului Năsăud vor fi beneficia de reparații curente începând de luna aceasta! Lucrările în valoare de 200.000 de lei sunt susținute din fonduri de la bugetul local și vor debuta spre sfârșitul lui martie. În paralel, Strada Emil Rebreanu intră în reabilitare.
Administrația locală din Năsăud anunță debutul lucrărilor de reparații curente la străzile din oraș, pornind de la arterele principale, Bulevardul Grănicerilor și Strada George Coșbuc, costurile fiind estimate la circa 200.000 de lei, bani de la bugetul propriu al orașului.
“La partea de infrastructură rutieră avem mult de lucru. Deocamdată, începem în ultima săptămână din martie, cu reparațiile curente și astuparea gropilor. Apoi, în funcție de cum vom avea fonduri, ne vom axa pe partea de asfaltare treptată a străzilor”, spune edilul orașului Năsăud, Mircea Romocea.
Tot în perioada imediat următoare, vor debuta și lucrările de reabilitare și asfaltare a Străzii Emil Rebreanu din Năsăud, investiție pentru care s-au alocat de la bugetul local, 150.000 de lei.
Foto: Arhivă