Lucrările la reţeaua de gaz au lăsat în urmă dezastru pe strada Vasile Alecsandri. Şanţurile săpate au fost astupate cu pământ iar în zonă se circulă foarte greu. Deocamdată nu se ştie când va fi reabilitată strada iar şoferii care circulă prin zonă sunt foarte supăraţi de felul în care arată drumul.
La sfârşitul lunii august pe strada Vasile Alecsandri au început lucrările la reţeaua de gaze. Muncitorii au săpat şanţuri pentru a ajunge la conducte iar după finalizarea intervenţiei acestea au fost astupate cu pământ. Peisajul rămas în urmă arată dezolant, în special pentru şoferii care au de trecut pe acolo.
Carosabilul arată îngrozitor, dintr-un capăt în celălalt al străzii, fiind şanţuri astupate cu pământ care întind la maxim nervii şoferilor.
''Atunci când o firmă face lucrări pe domeniul public are obligaţia de a aduce carosabilul la starea iniţială. Spre exemplu în cazul persoanelor fizice termenul pentru reabilitare este de 30 de zile dar când vine vorba de firme, cum lucrările sunt mai ample, termenul este mai lung'', a explicat pentru Bistriţeanul.ro purtătorul de cuvânt al Primăriei Bistriţa, Mihai Ruşti.
Aşadar până când E.ON Gaz nu va face demersuri pentru repararea străzii Vasile Alecsandri, şoferii care circulă pe acolo trebuie să aibă multă răbdare, să fie atenţi şi cu mare băgare de seamă dacă nu vor să îşi strice maşinile.