Chiar dacă vremea de afară se încălzește treptat, administrația locală de la Lunca Ilvei se ocupă încă din această perioadă de aprovizionarea cu lemne de foc. Stocul va fi folosit pentru încălzirea școlilor din comună și a primăriei, în următorul sezon rece.
Pe lângă acțiunile anuale de curățenie de primăvară și reparații la drumurile comunale, reprezentanții administrației locale de la Lunca Ilvei se gândesc de pe acum și la iarnă! Astfel, în perioada aprilie – mai are loc aprovizionarea cu lemne de foc pentru instituțiile de învățământ și sediul primăriei, necesare încălzirii în sezonul rece 2013 – 2014.
“Această activitate de aprovizionare cu lemne de foc o facem anual în perioada de primăvară, odată ce avem și bani pentru achizionarea materialului lemons de care avem nevoie”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.
Pentru achiziționarea lemnelor de foc au fost alocate sumele necesare odată cu aprobarea, în luna aprilie, a bugetului local al comunei Lunca Ilvei pe anul în curs, buget care se ridică la 5.219.000 lei.