Viitorii miri vor spune „Da” începând chiar de sâmbătă într-o locaţie nouă, modernă şi spaţioasă. Serviciul de Stare Civilă se mută pentru încheierea căsătoriilor de la Primărie la Palatul Culturii, unde a fost amenajată o nouă sală pentru oficierea cununiilor civile. VEZI cum arată:
Încă de când a început modernizarea Centrului Cultural Municipal care acum se numeşte Palatul Culturii, municipalitatea anunţa că în clădire va fi amenajată o nouă sală pentru cununiile civile.
Ba mai mult, la începutul anului, conducerea primăriei a alocat 7.000 de lei pentru cumpărarea unei mese speciale pentru oficierea căsătoriilor civile.
Sala promisă a fost amenajată şi începând din 7 mai, mai exact din această sâmbătă, cununiile civile nu se vor mai face la Primărie, ci la Palatul Culturii. Decorată cu crem şi verde, o masă imensă şi fotolii acoperite cu catifea elegantă verde, noua sală arată minunat.
Vechea sală de la Primărie era uneori neîncăpătoare, nu existau scaune pentru invitaţi şi scările care urcau la etajul I, unde se afla sala, erau foarte înguste.
Acum, cu noua sală, municipalitatea e convinsă că „oferă un plus de fast acestui gen de ceremonii care se transformă, în timp, în amintiri de neuitat”.