Sa fii elev la Liviu era mandria oricarui elev de acolo. Nu stiu exact ce ne facea atat de mandri, probabil ni se inducea acest sentiment de parinti, de profesori... Imi amintesc ca si matricola de pe mana, rosie cu litere galbene, ne facea mandri...

Astazi se sarbatoresc 100 de ani de invatamant la Colegiul National Liviu Rebreanu, iar pentru noi, cei care am facut scoala acolo, e un motiv bun de a ne aminti de anii de scoala de acolo, de anii de liceu...

Am facut generala la Liviu, iar cei opt ani de scoala acolo au fost temelia educatiei mele. Daca stapanesc inca foarte bine gramatica i se datoreaza in primul rand invatatoarei mele, Virgilia Arcalean, care nu concepea sa trecem mai departe pana nu stapaneam toti, in special gramatica. Daca am iubit in continuare gramatica si literatura i se datoreaza doamnei profesor Milea (fosta Barsan), pe care am divinizat-o absolut. Cata dragoste fata de materie ne-a insuflat aceasta doamna, cate carti am citit pentru ea doar ca sa-i rapesc cateva minute din timp ca sa putem discuta...

Frumusetea doamnei Ponoran, de franceza, ne fascina la fiecare ora, in fiecare zi, si invatam verbele si cuvintele numai sa-i vedem zambetul frumos pe fata.

Daca inca mai stiu sa fac o conversatie in germana i se datoreaza doamnei Mariana Arcalean, foarte zgarcita cu notele mari, dar, aveam sa-mi dau seama mai tarziu, generoasa cu mostenirea de cunostinte de limba germana pe care mi-a lasat-o. Si astazi mai stiu conjuga cateva verbe. Am mai avut-o profesoara de germana, in primul an dupa revolutie, pe doamna Balan, chemata din pensie sa dea o mana de ajutor la predat. Un profesor cum nu mi-a mai fost dat sa cunosc, un talent pedagogic cum nu ati intalnit multi. Va spun ca la ora ei nu lipsea nimeni si invatam lectia toti doar pentru a ne ramane cele 10 minute din ora in care sa ne povesteasca viata ei, calatorise foarte mult in toata lumea chiar pe vremea comunistilor.

La istorie l-am avut un singur an pe domnul Cucu, un profesor foarte temut, sever in ceea ce priveste disciplina si materia, dar de care, sunt sigura, ne amintim cu placere toti cei care i-am fost elevi. Sever, sever, dar stiam istorie...

La sport o aveam pe doamna Pastean, Tanta Pastean, o femeie extrem de frumoasa, mereu in forma si care tinea pasul cu noi pe terenul de joc. Cu ea, sportul pe teren sau in sala era cea mai frumoasa materie, nicio ora nu semana cu alta si nu simteai deloc efortul de a alerga incontinuu o ora. Mi se pare extrem de ciudat ca astazi sportul a devenit o corvoada pentru multi elevi.

Nu as vrea sa uit de doamna Tretiu, de biologie, cat de frumoase ne facea orele...Chiar nu puteai sa nu-i indragesti materia. Nici de doamna Galasiu, de geografie, alaturi de care am invatat ca pe apa geografia tarii.

Din pacate pentru mine, la terminarea clasei a VIII-a, parintii nu m-au lasat sa continui liceul la Rebreanu si am dat examen la Andrei, “rivalii” nostri. Matematica era pentru mine o materie inutila pe care Negruseri nu reusise sa ma faca sa o inteleg, iar parintii aveau emotii ca as putea sa intru la Liviu cu nota pe care o voi primi la admitere la matematica. Am intrat la Andrei, dar credeti ca am uitat Rebreanu si spiritul de acolo?! Nuuu! Gasca mea, prietenii mei, sufletul meu era in continuare acolo. Mergeam la ore la Andrei, pauzele mai fugeam la Liviu, iar reuniunile se faceau numai la ei...Cei de la Liviu erau cunoscuti ca invatau, dar stiau sa se si distreze...

Am indurat a IX-a departe de rebrenisti si intr-a X-a mi-am cerut transferul de la Andrei la Liviu, fara sa spun parintilor. Mi-a fost acceptat, dar, ghinion! Pe trepte am dat de Mihai Cazacu, prieten al parintilor, care mi-a cerut sa vin cu tata la directiune. Tata nici n-a vrut sa auda de mofturi, cum adica ne schimbam asa de la un liceu la altul si din ce motive...Asa ca am terminat liceul la Andrei. Si aici am avut parte de profesori extraordinari, dar spiritul de la Rebreanu nu mai era...

L-am regretat si inca il mai regret, dar sunt mandra ca am fost rebrenista opt ani si sunt mandra ca am primit acolo cea mai buna educatie posibila. Ma bucur ca viata imi ofera astazi ocazia sa spun “Multumesc!”, cu lacrimi in ochi, pentru educatia pe care am primit-o, profesorilor pe care am avut onoarea sa-i am. Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei care ne vegheaza de sus! Uite ca inca nu v-am uitat nici eu, nici restul elevilor pe care i-ati avut! Asta chiar demonstreaza ca ne-ati marcat viata!