Tânărul care a condus ieri autotractorul încărcat cu lemne care s-a răsturnat la Tureac şi a omorât doi oameni a fost reţinut pentru 24 de ore. El urmează să fie prezentat în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Zi neagră pentru două familii din localitatea Tureac! Doi bărbaţi, unul de 60 de ani şi celălalt de 24 de ani, au murit striviţi de lemnele căzute dintr-un camion care s-a răsturnat.
Oamenii aşteptau în staţia de autobuz un mijloc de transport în comun şi au fost surprinşi de lemnele care au căzut cu mare viteză imediat ce remorca a făcut balans şi s-a răsturnat. În acel moment în staţia de autobuz se aflau trei bărbaţi, iar unul dintre ei a reuşit să fugă şi să îşi salveze viaţa.
Autotractorul era condus de un tânăr de 20 de ani care nu avea permis de conducere adecvat pentru a se urca la volanul unui camion.
Se pare că viteza şi lipsa de experienţă au fost motivele pentru care s-a întâmplat această nenorocire.
Tânărul a fost reţinut pentru 24 de ore, iar astăzi urmează să fie dus în faţa magistraţilor cu propunere de arestare preventivă.
El riscă să fie trimis în judecată, iar dacă va fi găsit vinovat ar putea să îşi petreacă anii tinereţii în spatele gratiilor.