La Biuroul Electoral Judeţean s-au prezentat astăzi cei şase candidaţi USL pentru parlamentare. Aceştia s-au înscris oficial în cursa pentru obţinerea unui loc de deputat sau senator. Candidaţii au fost însoţiţi de cei doi copreşedinţi ai USL, Radu Moldovan şi Ioan Ţintean.
Doina Pană, Daniel Suciu, Stelian Dolha, Dorin Dobra, Alexandru Pugna şi Ioan Deneş sunt oficial înscrişi în cursa pentru alegerile din 9 decembrie. Cei şase s-au prezentat astăzi la Biroul Electoral Judeţean unde şi-au depus dosarele pentru candidatură.
După ce fiecare dosar a fost verificat preşedintele BEJ, judecătorul Ioan Părăuan, a decis că toţi cei şase întrunesc condiţiile necesare şi legale pentru înscrierea în cursa electorală.
La ieşirea de la BEJ, Radu Moldovan, preşedintele organizaţiei judeţene a PSD, a declarat că ''este o zi foarte importantă pentru noi, am început un an 2012 foarte greu. Am avut o victorie extrem de importantă la alegerile locale şi sper ca la orele 21.00, în seara zilei de 9 decembrie 2012 să avem aceleaşi rezultate ca la alegerile locale din 10 iunie 2012. Am convingerea că toţi cei şase colegi ai mei candidaţi ai USL pe cele şase colegii, pentru pentru Camera Deputaţilor şi doi pentru Senat, vor fi învingători în colegiile lor. Din păcate nu vor putea fi toţi parlamentari. Îmi doresc ca măcar patru dintre ei să fie viitori parlamentari ai judeţului Bistriţa-Năsăud''.
Şi liderul liberalilor Ioan Ţintean are mare încredere în candidaţi şi este convins de reuşita acestora. Ţintean a declarat că ''este un moment deosebit la care asistăm. Cred că în judeţul Bistriţa-Năsăud s-a dus la îndeplinire promisiunea făcută electoratului în sensul că am promis că vom venit în faţa cetăţenilor cu o garnitură tânără. Astăzi vedeţi aici tineri, de foarte bună calitate care sunt pregătiţi. De la profesori universitari la ingineri, sunt oameni nepătaţi, oameni care au o conduită civică şi morală deosebită. Spre deosebire de prietenul şi colegul meu copreşedinte (n.red. Radu Moldovan) aş îndrăzni să spun că avem şanse şi pentru şase şi pentru cinci colegii în judeţul Bistriţa-Năsăud, dar mai jos de cinci nu cobor''.
Liberalii şi social-democraţii au venit astăzi foarte încrezători şi bine dispuşi să-şi depună candidaturile şi au mare încredere în forţele proprii că vor reuşi să obţină un scor bun în 9 decembrie.