Potivit art. 24, lit. D din Legea 340/2004 privind instituţia prefectului, republicată, prefectul acţionează pentru asigurarea climatului de pace socială, menţinerea unui contact continuu cu toate nivelurile instituţionale şi sociale, acordând o atenţie constantă prevenirii tensiunilor sociale.
În consecinţă, prefectul Ioan Ţintean s-a deplasat joi, 13 februarie 2014, la Beclean, pentru a avea o întrevedere cu conducerea firmei Dan Steel, dar şi cu reprezentanţii muncitorilor nemulţumiţi, în scopul de a lua act, la faţa locului, de ceea ce se întâmplă şi mai ales pentru a se asigura că situaţia nu degenerează, având în vedere declanşarea unui protest spontan de muncă.
Discuţiile s-au concretizat în patru runde consecutive de întâlniri - două cu reprezentanţii patronatului şi două cu protestatarii – pe durata a peste trei ore, finalizându-se prin redeschiderea porţilor fabricii şi acceptul celor două părţi de a relua discuţiile.
Dimineaţa, în jurul orei 10.00, peste 100 de persoane se aflau în faţa unităţii, refuzând să înceapă munca efectivă, în încercarea de a obţine anumite revendicări, iar în acest context dialogul cu reprezentanţii conducerii era practic un subiect închis.
În cadrul întâlnirii iniţiale cu directorul general, acesta a explicat că firma a intrat recent într-un proces de reorganizare, respectiv modernizare, insistându-se totodată mai mult pe respectarea regulamentelor interne de funcţionare.
În opinia dânsului, lucrurile au început să se precipite în momentul în care câteva persoane nu au reuşit să se încadreze în noile cerinţe şi au fost disponibilizate.
Prefectul a ascultat ulterior revendicările muncitorilor care s-au solidarizat cu persoanele disponibilizate, afirmând că nu se întorc la muncă decât în vechea formulă. De asemenea, s-au arătat nemulţumiţi de faptul că nu pot avea un dialog direct cu noua conducere, fără intermediari.
Cu toate că lista inconvenientelor expuse a rămas deschisă, s-a constatat că grupul protestatarilor nu a urmat paşii legali ai unui conflict de muncă, deoarece – conform Legii nr. 62 / 2011 republicată, privind Legea dialogului social. art. 162-165 – nu sunt afiliaţi vreunei structuri sindicale şi au un contract colectiv de muncă valabil până în 2014.
În acest caz, singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra respectării drepturilor şi condiţiilor de muncă este instanţa judecătorească. Prefectul le-a explicat oamenilor că forma în care au decis să organizeze protestul este una defectuoasă, atât din cauza faptului că nu-i ajută să obţină obiectivele scontate, dar şi din prisma faptului că blochează activitatea fabricii, iar patronatul a luat în calcul varianta de a închide punctul de lucru de la Beclean.
La ultima întâlnire a prefectului cu reprezentantul Dan Steel, acesta s-a arătat dispus să le mai acorde o şansă celor patru persoane cărora le-a dat preaviz, reangajându-le pentru o perioadă de probă de 30 de zile, mai ales că sunt persoane cu vechime şi experienţă în domeniu. La rândul lor, angajaţii s-au arătat dispuşi să reia activitatea în cel mai scurt timp.
Prefectul judeţului îşi manifestă mulţumirea că, deschiderea spre dialog a ambelor părţi dă o şansă de soluţionare amiabilă actualei divergenţe. Astfel, se poate continua şi dezvolta în zona Becleanului o activitate economică, ce oferă momentan peste 600 de locuri de muncă.
Biroul de presă al Instituţiei Prefectului