Astăzi, de la ora 10.00 a avut loc la Lunca Ilvei, recepția la terminarea lucrărilor la sistemul de alimentare cu apă și canalizare! Investiția în valoare de 3,2 milioane de euro s-a derulat începând din 2009 prin Compania Națională de Investiții.
Comuna Lunca Ilvei a avut parte astăzi de un eveniment de mare însemnătate pentru cei peste 3.400 de localnici de aici: recepția la terminare lucrărilor la sistemul de alimentare cu apă și canalizare, pe un tronson de aproximativ 17 km de rețele stradale.
Potrivit primarului Flaviu Lupșan, recepția a avut loc începând cu ora 10.00, în prezența reprezentanților firmei constructoare, S.C. CONSTRUCTIM S.A Timișoara, ai Companiei Naționale de Investiții S.A. București și ai instituțiilor abilitate: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud, Administrația Națională Apele Române R.A. (Direcția Apelor Someș - Tisa) și Inspectoratul de Stat în Construcții.
“Este una dintre cele mai importante lucrări de care a avut parte Lunca Ilvei! Pentru că poți avea clădiri și școli noi, dar dacă nu ai apă și canalizare puse la punct, e ca și cum nu ai avea nimic. Sunt cele mai importante utilități de care iată că acum beneficiază toți localnicii din comuna noastră, peste 3.400 la număr”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Lunca Ilvei, Flaviu Lupșan.
Lucrările la rețeaua de apă și canalizare de la Lunca Ilvei, în valoare de 3,2 milioane de euro au început în toamna lui 2009 și s-au derulat prin Compania Națională de Investiții S.A. București. La acest obiectiv, comuna Lunca Ilvei a contribuit cu o cotă parte de 22,8%, respectiv o sumă de 380.000 de lei.
Foto: Arhivă