Există personalităţi ce influenţează destinul unei naţii, pe care însă istoria, chiar dacă le consemnează în Marea şi Adevărata ei Carte, lipeşte uneori, chiar cu bună ştiinţă, filele în care sunt ele consemnate.

Există personalităţi ce influenţează destinul unei naţii, chiar dacă, în modestia conjuncturilor şi caracterelor, activitatea lor rămâne în umbra evenimentelor consemnate şi chiar a istoriei declarative.

Există personalităţi ce înfluenţează major destinul unei naţii, pe care însă istoria, fără explicaţii şi fără vreo determinare anume, în capriciile ei conjuncturale, le ascunde în propria-i umbră.

Ori, destinul istoric al lui SIMION C. MÂNDRESCU (născut la 18 iulie 1868 în Râpa de Jos, judeţul Mureş - decedat la 30 septembrie 1947 în oraşul Buşteni şi înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti), personalitate marcantă a culturii şi istoriei României, se subscrie, în mare parte, tuturor situaţiilor menţionate, fiind aproape uitat în umbra istoriei.

Chiar dacă, din când în când, cu diverse ocazii, cărturari şi cercetători, ziarişti, societăţi ştiinţifice ori asociaţii culturale, urmaşi ai marelui om, ori consăteni, uneori chiar şi autorităţi, îi mai omagiază personalitatea şi activitatea sa didactică, pedagogică, lingvistică, ştiinţifică, folcloristică, politică, patriotică, naţională.

Este însă insuficient dezvăluită şi făcută publică activitatea marelui patriot naţionalist, Simion C. Mândrescu, activitate însufleţită, constantă, majoră şi într-o oarecare măsură chiar determinantă, în făurirea României Mari, năzuinţă a poporului român, împlinită ca atare la 1 Decembrie 1918.

Şi chiar dacă naţiunile îşi făuresc ele istoria conform propriilor aspiraţii şi determinări conjuncturale, precum şi înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, înfluenţa şi interesul marilor puteri în înfăptuirea ei (a istoriei) rămane însă un factor determinant.

Nu poate fi trecută, astfel, cu vederea importanţa majoră (hotărâtoare, în mare parte) a diplomaţiei române exercitată în exteriorul celor doua entităţi teritoriale, de determinare a marilor puteri în a susţine Unirea, dar şi de a o recunoaşte ulterior.

Simion C. Mândrescu a acţionat neobosit şi constant, cu perseverenţa-i tipic ardelenească, pentru înfăptuirea idealului de veacuri al românilor, de a fi uniţi într-un singur stat - România şi chiar daca istoria nu l-a consemnat (cu totul nemeritat!) ca pe unul dintre marii artizani şi fauritori a Marelui Act de Reîntregire a Neamului, meritul său ramâne de necontestat, dat fiind întreaga sa activitate şi acţiunile întreprinse atât în interiorul cât şi în afara ţării.

Născut în satul Râpa de Jos, judeţul Mures, la 18 iulie 1868, absolvent eminent al Gimnaziului superior greoco-catolic din Năsăud, promoţia 1888, fuge, precum George Coşbuc (absolvent al aceluiaşi gimnaziu şi de care l-a legat o strânsă şi trainică prietenie), în Vechiul Regat, unde, pe lângă cariera profesională remarcabilă, se afirmă ca lider al mişcării naţionale având ca scop Unirea Transilvaniei, Banatului şi Bucovinei cu România.

Împreună cu alţi intelectuali de seamă ai neamului, cu viziuni şi tendinţe progresiste şi unioniste, a înfiinţat mai multe asociaţii a caror activitate a fost subscrisă determinării intrării României în războiul împotriva Austro-Ungariei ( Liga pentru Unitatea Culturală a tuturor Românilor; Federaţia Unionistă, Congresul românilor de peste hotare aflători în ţară, etc.).

În perioada august 1917- aprilie 1918 este plecat în Franţa din partea “Asociaţiei profesorilor universitari din România” şi delegat de “Societatea Românilor din Transilvania, Banat şi Bucovina aflători în Ţară”, pentru “a face propaganda necesară cauzei noastre” şi de a duce “în străinătate strigătul de durere şi să susţin dreptul Românilor din imperiul austro-ungar de a se uni cu fraţii lor din România, pentru a putea trăi liberi pe pamântul lor stramoşesc”, demers sustinut şi de Guvernul de la acea dată a României.

În Franţa, Simion C. Mândrescu desfăşoară o activitate diplomatică activă, fiind primit, împreună cu delegaţia română pe care o conducea, de Preşedintele Consiliului de Miniştri, Clemenceau, purtând totodată cu Preşedintele Statelor Unite, Wilson, corespondenţă ocazionată de intrarea acestora în războiul împotriva Austro-Ungariei.

Din Franţa pleacă în Italia, unde desfaşoară o activitate, pe cât de anevoioasă pe atât de prodigioasă, atât pentru susţinerea cauzei unirii Transilvaniei, Bucovinei şi Banatului cu România, cât şi pentru constituirea unei legiuni formate din voluntari români dintre prizonierii de război ardeleni, prizonieri luaţi de armata italiană în luptele duse cu armata austro-ungară.

Legiune constituită cu scopul de a lupta,de această dată, împotriva imperiului austro-ungar, alături de armata italiană.

Reuşeşte, cu sprijinul Primului ministru al Guvernului italian, Orlando, să constituie Legiunea Română din Italia, compusă din 4 regimente: Regimentul 1 Horia, Regimentul 2 Cloşca, Regimentul 3 Crişan, Regimentul 4 Avram Iancu.

La data de 17 februarie 1918 Regimentul Horia, compus din 2500 de români, repatriaţi, a defilat prin faţa Regelui Ferdinand în Piaţa Victoriei din Bucureşti, într-o Românie Unită.

Despre viaţa şi activitatea deosebită a marelui patriot şi om de cultură Simion C. Mândrescu, pe langă studii şi articole consemnate în presa vremii, ori în publicaţii şi cărţi apărute dupa moartea sa, exista doua cărţi importante scrise şi publicate în timpul vieţii acestuia.

Una, oarecum autobiografică, un pretins raport al misiunii sale în Franţa şi Italia prin prisma luărilor de cuvânt, a întâlnirilor şi conferinţelor avute, a corespondenţei sale oficiale, a manifestaţiilor desfăşurate şi demersurilor întreprinse pentru cauza românilor din Ardeal şi Bucovina, dar şi a consemnărilor din ziarele şi publicaţiile vremii:

“Simion C. Mândrescu – În Franţa şi Italia pentru cauza noastră, 27 Septemvrie 1917-1 Ianuarie 1919”, Bucureşti, Institutul de Arte Grafice, 1919.

Cealaltă, un călduros omagiu adus marelui om de către “Frăţia Românească - Frăţilia”, societate a studenţilor români de peste hotare “în cadrul comemorărilor unui deceniu dela proclamarea unirii pe vecie la Patria Mamă a provinciilor surori eliberate de sub jugul asupririlor îndelungate”:

“Fraţia Românească - Frăţilia, SIMION C. MÂNDRESCU în serviciul unităţii noastre naţionale - OMAGIU din partea Societăţii Frăţia Românească- Frăţilia, PREŞEDINTELUI EI DE ONOARE”, Institutul de Arte Grafice “Bucovina”, Bucuresti, 1928.

În Cuvântul introductiv al cărţii, autorii omagiază nu numai marele act istoric al unirii tuturor românilor dar şi personalitatea celui căruia i-au dedicat cartea:

“Domnul profesor universitar Simion C. Mândrescu, preşedintele de onoare al societăţii studenţeşti “Frăţia Romănească - Frăţilia”, ocupând un loc de frunte în desfăşurarea luptelor naţionale pentru eliberarea fraţilor subjugaţi, ca unul care a jucat un rol hotarâtor în fixarea atitudinilor politice care au determinat intrarea noastră în acţiune, a prestat în slujba ideii de Neam şi Ţară tot ce un suflet viu, o minte ageră şi o inimă simţitoare de brav Român poate oferi.

În preocupările militante ale contemporaneităţii sale d-l profesor Mândrescu a avut o credinţă fermă, nestrămutată. În toate sferele de activitate a imprimat capacitatea vie a puterii sale de credinţă în steaua triumfătoare a Neamului nostru.

Şi de vreme ce clipele eroice încet încet se depărtează, vremea aşternându-şi molcom peste ele colbul uitării, ne-am propus să adunăm paginile încă neirosite, dând la iveală într-un volum partea de contribuţie a d-lui S. Mândrescu, în care gându-i călăuzitor, urmărit din anii tinereţii, pâna la realizarea visului milenar, n-a fost decât o entuziastă şi continuă preocupare de veghe, de muncă, întru înfăptuirea idealului măreţ al unirii.”

La sfârşitul lunii octombrie 1918, aflat în Italia, Simion C. Mândrescu în Apelul “CĂTRE ROMÂNII DIN TRANSILVANIA, BANAT, CRIŞANA, MARAMUREŞ ŞI BUCOVINA, AFLĂTORI ÎN ITALIA” scria:

“Fraţi Români

Puterile Aliate au hotărât desfiinţarea Austro-Ungariei şi liberarea naţionalităţilor de sub jugul germano-maghiar. Noi Românii, liberi pe pământul nostru, vom fi uniţi cu România şi vom forma acea ţară mândră şi tare, cum se cuvine să fie ţara pe care a întemeiat-o străbunul nostru Traian de aproape 2000 ani.

ntregul neam românesc va fi mândru de noi şi va binecuvânta fapta noastră, iar noi vom putea spune cu mulţumire în suflet: “Şi noi am pus o piatră la temelia României Mari”.

La împlinirea a 94 de ani de la înfăptuirea marelui ideal al Naţiei Române, Asociaţia SIMION C. MÂNDRESCU îl omagiază pe cel care a pus “o piatră la temelia României Mari”: SIMION C. MÂNDRESCU

Asociaţia SIMION C. MÂNDRESCU,

prin Vicepreşedinte avocat Valer Covrig-Cudrec