În satele din Bistrița-Năsăud și Moldova se practică de Bobotează (sărbătoare cunoscută și sub numele de Iordan sau Botezul Domnului) obiceiul ca băieții să intre în curţile oamenilor şi să înconjure casele, grajdurile, holdele, sunând din clopoţei, tălăngi sau fiare vechi, rostind în cor versurile: „Chiraleisa, spic de grâu, Până-n brâu! Roade bune, Mană-n grâne!”.

Termenul Chiraleisa are la origine o formulă liturgică grecească şi înseamnă în limba română „Doamne miluieşte!”. În această zi, după ce preoţii sfinţesc apele, oamenii iau din Agheasma Mare şi îşi stropesc casele şi vitele, păstrând restul în sticle, pentru leacuri în diverse boli.

Și în sudul ţării sunt stropiți caii cu apă sfințită, aici fiind la mare cinste și obiceiul de „încurajare a cailor”. Nobilele animale sunt alergate pe câmp, pentru a purifica văzduhul prin zgomote de duhurile rele.

(Într-un colind de fecior, calul ameninţat că va fi vândut, răspunde: „Stăpâne, stăpâne / De vândut mi-i vinde / Da-ţi mai adu aminte / An la Bobotează / Pe gheţă răşneaţă, / Caii potcoviţi / Şi încă hrăniţi. / Dar eu nici potcovit / Şi nici hrănit / Şi eu m-am silit / Pe toţi i-am întrecut / Pe cinste ţi-am făcut / Ţie de voinic / Mie de cal bun”.

Unii dintre săteni sunt convinşi că și calul trebuie purificat întocmai ca stăpânul pe care-l slujeşte, astfel încât, de la această credinţă şi până la Botezul Cailor n-a fost decât un pas.

Se spune că obiceiul datează de pe la 1900, fiind o manifestare etnofolclorică situată la graniţa dintre credinţă şi superstiţie. Botezul se face „la propriu” de către preoţi, pentru că sătenii sunt convinși că, dacă îşi botează caii vor avea un an bun, cu recolte mănoase. De obicei, după ritualul botezului, urmează o întrecere între cai iar cei mai superstiţioşi dintre ţărani afumă şi grajdul animalelor pentru a îndepărta duhurile rele din preajma cailor.

Foto:  folclornepieritor.blogspot.ro