Minunată atmosferă astă-seară pe scena Sinagogii din Bistriţa acolo unde cele mai frumoase poezii româneşti s-au împletit admirabil cu muzica unor compozitori celebri precum Ravel, Schumann sau Enescu – pentru a celebra Ziua Naţională a statului Israel.
Bistriţenii au avut parte astă-seară de un concert cu totul special de muzică de cameră susţinut de Remus Manoleanu (pian), Bianca Manoleanu (soprană) şi George Crăsnaru (tenor).
Evenimentul a fost dedicat Zilei Naţionale a Statului Israel, fiind deschis de Fredy Deac, preşedintele Comunităţii Evreilor din Bistriţa-Năsăud care a şi rostit câteva cuvinte despre semnificaţia şi importanţa acestei zile pentru evreii de pretutindeni.
O surpriză pentru spectatori a fost vizionarea unui scurt film documentar despre felul în care întâmpină copiii evrei aceastăzi şi dansul naţional al evreilor pe care copiii îl învaţă încă de e băncile şcolii…
Evenimentul a fost oferit de Centrul Judeţean pentru Cultură în colaborare cu Societatea de Concerte Bistrița și Comunitatea Evreilor Bistrița-Năsăud iar bistriţenii prezenţi au intrat rapid în atmosfera de sărbătoare a primelor momente în care pe scenă au urcat Remus Manoleanu la pian şi tenorul George Crăsnaru, unul dintre cei mai apreciaţi profesori, acum stabilit în Germania.
De altfel, tenorul a reuşit de minune să-şi mobilizeze audienţa: sala a început să cânte alături de tenorul George Crăsnaru încă de la cea de-a doua piesă interpretată.
Programul s-a dovedit cuceritor, mai ales când pe scenă a urcat şi soprana Bianca Manoleanu care a oferit un adevărat regal de bijuterii muzicale şi lieduri pe versurile unor renumiţi poeţi.
S-a interpretat Robert Schumann (Ciclul cântece pe versuri de Heinrich Heine – op. 24), Maurice Ravel (Ciclul Don Quichotte către Dulcineea, versuri Paul Morand), Radu Paladi (Noapte de vară, pe versurile lui George Coşbuc) şi Să fie sara’n asfinţit (versurile lui Mihai Eminescu), Theodor Grigoriu (Ciclul Dincolo de tăcere, Iisus – 9 haikai, pe versurile lui Şerban Codrin), Dan Voiculescu (Ciclul 12 Haiku), George Enescu (Galopul, de Sully Prudhomme) iar seara de muzică de cameră s-a încheiat cu un duet susţinut de George Crăsnaru şi Bianca Manoleanu din Radu Paladi pe versurile lui Eminescu – Freamăt de codru.
Nu rataţi mâine, 8 mai, un alt eveniment deosebit: Centrul Judetean pentru Cultură în colaborare cu Societatea de Concerte Bistrița oferă bistriţenilor tot de la ora 19.00 spectacolul de teatru "TREI NOPȚI CU MADOX" de Matei Vișniec, susținut de Teatrul Dramatic "Fani Tardini".