Sărbătoarea românească a dragostei a făcut ca pe pietonalul Liviu Rebreanu să se adune toţi cei care vor să se bucure că sunt îndrăgostiţi. Pentru a marca aşa cum trebuie această zi au fost organizate mai multe evenimente care au avut elemente din tradiţiile româneşti. spectacolul a fost apreciat de toţi cei prezenţi pe pietonal.
Consiliul Local al Tinerilor în colaborare cu Primăria Bistriţa au organizat o serie de manifestări pe pietonalul Liviu Rebreanu cu ocazia frumoasei sărbători româneşi a dragostei, Dragobetele.
Elevii şcolilor din municipiu au pregătit mărţişoare şi felicitări pe care le vând la un târg ce va fi deschis până în data de 2 martie. Pe scena de pe pietonalul Liviu Rebreau au urcat astăzi elevi şi dascăli de la Liceul Agricol din Bistriţa. Ei au cântat, au dansat şi au arătat celor prezenţi cum se desfăşura o şezătoare tradiţională. Îmbrăcaţi în straie populare elevii şi dascălii care au organizat acest moment au spus ghicitori, proverbe dar şi descântece.
După tradiţionala şezătoare zeci de tineri de toate vârstele, îmbrăcaţi în cele mai frumoase costume populare româneşti, s-au adunat pe pietonal şi au format un alai de nuntă care a străbătut strada Liviu Rebreanu de la un capăt la altul.
Imediat după oficiere căsătoriilor pentru o zi bistirţenii care au trebu astăzi pe pietonal s-au putut bucura de un frumos spectacol de muzică populară, pe scenă urcând mai mulţi artişti bistriţeni care au încântat publicul cu cele mai frumoase melodii.