Comuna Telciu a beneficiat anul trecut de o serie de investiții la infrastructură, cuprinse într-un proiect integrat, în valoare totală de 2,5 milioane de euro. În 2013, dezvoltarea continuă cu noi lucrări la alte trei proiecte susținute de asemenea, din fonduri comunitare.
Comuna Telciu din județul Bistrița-Năsăud intră în acest an cu mai multe lucrări proaspăt finalizate. Imediat ce vremea va permite, aici va avea loc recepția drumurilor reabilitate și asfaltate în 2012, pe o lungime de 3 km.
“Această investiție de circa 800.000 de euro a fost cuprinsă în proiectul integrat pe Măsura 322, în valoare de 2,5 milioane de euro, prin care anul trecut a fost introdusă rețeaua de canalizare, a fost realizată o stație de epurare a apelor menajere, a fost construită o grădiniță și s-a asigurat dotarea cu costume a Ansamblurilor Folclorice Sălăuța și Sânzienele Telciului. În perioada următoare vom face recepția la drumuri, iar acest proiect mare va fi declarat închis”, spune primarul comunei Telciu, Sever Mureșan.
Investițiile cu bani europeni continuă și în 2013. Astfel, în primăvară vor începe lucrările la drumurile forestiere din Telciu, prin intermediul unui proiect în valoare de 1,5 milioane de euro, accesat pe Submăsura 125 b - privind îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea silviculturii.
De asemenea, în aceeași perioadă vor debuta și lucrările de refacere şi modernizare a infrastructurii de prevenire şi protecţie împotriva inundaţiilor, printr-un proiect inclus pe Submăsura 125 c, tot în valoare de 1,5 milioane de euro.
Pe lista investițiilor din 2013 din comuna Telciu se înscrie și realizarea unui Centru de Informare Turistică, cu ajutorul unui proiect pe Măsura 313. Centrul va fi dat în funcțiune la sfârșitul lunii august.