Agitaţie mare în aceste zile la Serviciul de Eliberare Paşapoarte Bistriţa-Năsăud, unde, cu mic cu mare, oamenii dau năvală încă de la primele ore ale dimineţii pentru a-şi depune documentele în vederea eliberării de paşapoarte. Toată Europa e în concediu şi asta se vede şi la Bistriţa.
Solicitările pentru eliberarea paşapoartelor s-au dublat faţă de lunile anterioare, de la maxim 60 de solicitari zilnice, ajungându-se acum până la 130-140 de astfel de cereri. Astăzi a fost o zi plină mai ales că mii de bistriţeni plecaţi în străinătate au venit acasă, luna august fiind lună de concediu în toată Europa.
"Este o perioadă extrem de aglomerată datorită bistriţenilor întorşi de la muncă din străinătate dar şi a celor care pleacă în vacanţă şi îşi fac paşaportul în ultimul moment. Ne folosim de toate resursele pe care le avem la dispoziţie şi răspundem solicitarilor in timp util, conform legii. Deocamdată nu am avut probleme şi nici nu cred că vom avea deoarece suntem obişnuiţi deja cu afluxul acesta de cereri, devenit o tradiţie în ultimii ani" declară pentru Bistriteanul.ro Rodica Olariu, comisar-şef al Serviciului public comunitar pentru eliberarea şi evidenţa paşapoartelor Bistriţa-Năsăud.
Orarul de lucru al instituţiei este în fiecare zi a săptămânii, de la 8 la 16, joia fiind prelungit până la 18:30, iar cei care vor să-şi facă paşaport trebuie să ţină cont şi de taxa care trebuie plătită. Dacă optaţi pentru un paşaport temporar, valabil 1 an şi care se eliberează în maxim 2 ore aveţi de plătit 216 lei, iar pentru un paşaport biometric valabil 5 ani, 276 lei însă acesta va fi eliberat în termen de 14 zile lucratoare.
Aşadar, dacă aveţi de gând să vă faceţi paşaportul în aceste zile, pe lângă dosarul cu documente şi banii pentru taxă nu ezitaţi să vă înarmaţi cu multă răbdare şi o bună dispoziţie.
Paul BUCUR