În fiecare zi de joi, bistrițenii vor putea participa, dacă doresc, la „colinde şi binecuvântate seri duhovniceşti”, anunță preotul Emanuel Vidican. Prima întâlnire va avea loc joi, 16 noiembrie, în biserica de la Coroana – invitat fiind protosinghelul Chiril Zegrean, starețul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parva.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, odată cu începutul Postului Naşterii Domnului, Parohiile Ortodoxe „Intrarea în biserică a Maicii Domnului”, Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril” şi „Pogorârea Sf. Duh”, organizează în fiecare zi de joi, orele 18, o seară duhovnicească pentru a ne umple sufletul de vorbe cu tâlc şi înţelepciune.
Printre invitaţi vom aminti nume de rezonanţă spirituală cum ar fi pr.prof.univ.dr. Stelian Tofană, părintele exarh Dumitru Cobzaru, pr. prof. univ. dr. Benedict Vesa secretarul Mitropoliei, pr. prof.univ. dr. Cristian Tia, duhovnicul Facultăţii de Teologie din Cluj-Napoca, dar şi duhovnici şi stareţi de la mănăstiri.
„Vă asteptăm la colinde... colinde şi binecuvântate seri duhovniceşti!”, anunță preotul Emanuel Vidican, informându-i pe bistrițenii care doresc să participe că prima întâlnire duhovnicească va avea loc joi, 16 noiembrie, în biserica de la Coroana – invitat fiind protosinghelul Chiril Zegrean, starețul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Parva.