Cea de-a doua zi a festivalului "Bistrita Medievala" a debutat la ora 10:00 cu animatie stradala (carlige, jonglerii, cavaleri, domnite s.a, distractia urmand sa tina pana la apusul soarelui.
La aceasta ora pe pietonalul Liviu Rebreanu si-au instalat deja tabara tinerii cavaleri si domnitele.
Ei au pregatit un program special cu dansurile medievale, initiere tineri cavaleri, casatorii in stil medieval.
Cel mai important moment al zilei va incepe la ora 17.00 dupa “Semnalul Trompetilor” - Parada Cavalerilor, Domnitelor, Stegarilor, Menestrelilor, Armelor si Costumelor Medievale condusa de Judele Bistritei.
Parada va incepe de la Scena Mare, va continua pe Pietonal, Str. Dornei – Primarie – Scena Mare. De la ora 17.30 isi vor face aparitia Stegarii din Sibiu care vor prezenta un spectacol de jonglerie cu steaguri. Vor intra apoi in scena Ordinul Cavalerilor Lup care vor prezenta un minispectacol cu “Patrunderea Vrajitoarei in Cetate”.
Formatia Bordo Sarkany din Ungaria va incanta bistritenii prezenti pe pietonal cu muzica medievala cu cimpoaie si tobe.
Seara este dedicata minispectacolelor cu tema istorica: Moment Vrajitoare, prima parte (Rondul Garzii Cetatii Bistrita); Domnita Bistritei, prima parte - Moment istoric: este anuntata vizita Domnitorului Petru Rares, urmeaza apoi sosirea lui Petru Rares in Cetatea Bistritei dupa care va avea loc judecarea si arderea vrajitoarei.
Vor urca pe scena si reprezentantii formatiei Pontice (din Bucuresti) care vor sustine un concert de muzica medievala traditionala europeana, concert urmat de un altul de rock-medieval sustinut de menestrelii veacului XXI – VAN (Ungaria).