Chiar dacă nu sub forma pe care o cunoaştem astăzi – Paştele a fost sărbătorit cam din anul 1400 înainte de Christos. Ulterior au apărut serbările lui Ianus şi tot cam pe atunci – şi ouăle roşii. Denumirea acestei sărbători vine de la ebraicul „pesah” care înseamnă „trecere” – ceea ce în Vulgata (o versiune a Bibliei tradusă în latină în secolele III-IV) a fost echivalat cu „transitus Domini” („trecerea Domnului”), devenită în engleza iacobină „passover”, în germană „der Ostern”, la catolici „passione” („suferinţă”, din grecescul „pascho / paschei” – sufăr/suferă). 

Sărbătoarea Sfintelor Paşti nu este comemorarea unui eveniment din trecut – scrie Adrian Cocoşilă pe www.crestin-ortodox.ro. „De Paşti nu suntem chemaţi la Biserică să ne aducem aminte de ceva ce nu mai este, ci să participăm la Învierea lui Hristos care s-a petrecut şi se petrece tainic şi în zilele noastre". Nu întâmplător cântăm în timpul Liturghiei pascale: „Astăzi toate s-au umplut de lumină, cerul şi pământul şi cele de sub pământ”.

Suntem poftiţi la Biserică, de Paşti, nu ca să analizăm Învierea, ci ca s-o trăim. „Ieri m-am îngropat împreună cu Tine, Hristoase, astăzi mă ridic împreună cu Tine, Cel ce ai înviat. Răstignitu-m-am ieri împreună cu Tine, Însuţi, împreună mă preamăreşte Mântuitorule în Împărăţia Ta”.

Nu puţini sunt însă cei care percep Sfintele Paşti ca pe o bine meritată vacanţă, un prilej de a se îndopa cu mâncare de dimineaţă până seara sau nesfârşite petreceri cu prietenii prin cluburi.

Dar pentru că omul nu poate cuprinde şi exprima cu mijloace lumeşti cele dumnezeieşti, Hristos ne vorbeşte şi în zilele noastre în chip minunat: la Ierusalim, de Paşti, făcliile patriarhului Ierusalimului se aprind în mod miraculos în interiorul Sfântului Mormânt, locul de unde Mântuitorul a înviat, după trei zile de la îngropare. Este o minune care ne vesteşte că Învierea lui Hristos este o realitate şi nu un mit.

SURSA FOTO: amosnews.ro