Bistriţenii au încredere în primarii tineri şi le acordă masiv voturile lor! După ce în 2004 a fost ales Ioan Moniţa primar al comunei Romuli la doar 26 de ani, în 2008 locuitorii din Măgura Ilvei l-au ales pe tânărul Valer Avram, de 26 de ani, iar acum, Paul Ştir a devenit primar la doar 23 de ani în Căianu Mic.
Primarii tineri încep să câştige tot mai mult teren la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud şi oamenii, mai ales cei din mediul rural le acordă încrederea în ciuda vârstei fragede. Ce anume îi atrage pe alegători la aceşti tineri este greu de explicat. Poate fi elanul şi entuziasmul acestora sau faptul că se arată a fi mai deschişi la minte decât cei mai în vârstă, sau, aşa cum explică Valer Avram „nevoia de schimbare! Oamenii vor ceva nou, iar atunci când văd un tânăr că doreşte să aducă această schimbare, simt că poate să se ţină de cuvânt”, explică primarul din Măgura Ilvei.
Venit din mediul privat, Valer Avram, a obţinut în 2008 primul mandat de primar al comunei Măgura Ilvei când avea doar 26 de ani. Spune că pentru el a fost mai simplu în administraie decât în afaceri. „Aici mediul concurenţial nu este la fel de dezvoltat ca şi în mediul privat. După ce ieşi primar timp de patru ani ai asigurată acea funcţie. Eu cred că, noi tinerii, avem spiritul competiţional şi spre deosebire de cei mai în vârstă luptăm în fiecare zi pentru comuna noastră, de aceea câştigăm primăriile cu scoruri tot mai bune de la un scrutin la altul”, dezvăluie Valer Avram secretul reuşitei sale. Anul acesta primarul de 30 de ani a câştigat un nou mandat cu un scor foarte bun de 77,3%, adică 842 de voturi în timp ce următorul clasat, candidatul USL a obţinut doar 197 de voturi.
Cel mai bun scor electoral la alegerile din 10 iunie a fost obţinut de tânărul Ioan Moniţa la Romuli. Devenit al doilea cel mai tânăr primar din ţară în 2004, Moniţa a crescut în preferinţele oamenilor de la un an la altul, reuşind acum să obţină 90% dintre voturile alegătorilor. „Nu e uşor să fii primar atât de tânăr. Trebuie în primul rând să înveţi să te maturizezi foarte repede, să treci peste elanul tinereţii şi să sacrifici foarte multe dintre plăcerile unui tânăr pentru munca pe care o ai de făcut în primărie. Oamenii te investesc cu încrederea lor şi tu trebuie să lupţi pentru a confirma că meriţi acest lucru. Eu când am devenit primar eram proaspăt ieşit de pe băncile facultăţii şi nu mi-a fost uşor. Dar dacă ai o echipă care să te susţină şi să te ajute să îţi pui în aplicare planurile şi proiectele, atunci şansele de reuşită sunt foarte mari”, explică Ioan Moniţa.
Paul Ştir a devenit duminică primar al comunei Căianu Mic la doar 23 de ani. Învăţat cu administraţia publică, întrucât a fost consilierul primarului Sorin Hognogi din Spermezeu, Ştir speră să nu dezamăgească oamenii care l-au votat. „Eu nu am venit cu promisiuni în campania electorală. Le-am spus doar oamenilor de ce avem nevoie şi că voi încerca să fac toate aceste lucruri”, explică Paul Ştir.
În ceea ce priveşte vârsta sa fragedă, recunoaşte că foarte mult lume a fost sceptică la început, chiar şi familia sa. „Când le-am spus părinţilor mei că vreau să candidez la primărie au fost sceptici. Mi-au spus că nu sunt însurat, nu am o casă a mea şi mie îmi trebuie primărie? Dar după ce m-am înscris, m-au susţinut şi acum sunt mândri de mine”, mărturiseşte tânărul primar din Căianu Mic.
În ceea ce priveşte mandatul care urmează, Paul Ştir spune că nu se va feri niciodată să ceară sfatul celor cu mai multă experienţă decât el. „Sorin Hognogi din Spermezeu m-a susţinut şi mi-a promis că o va face în continuare, sper să facem o echipă bună şi împreună să reuşim să dezvoltăm această zonă. Şi Sorin a fost un primar tânăr atunci când a câştigat şi acest lucru nu l-a împiedicat să facă foarte multe în Spermezeu”, consideră Paul Ştir.
Colegii săi primari îi urează mult succes şi îi transmit că îl vor ajuta întotdeauna cu un sfat dacă va avea nevoie. „M-am bucurat foarte mult când am aflat că Paul a ieşit primar în Căian. Îl ştiu de când era consilierul lui Hognogi şi sper că va face treabă foarte bună în comună. Nu îi va fi uşor în primărie, dar oricând are nevoie de sfaturi să nu ezite să apeleze la cei cu mai multă experienţă”, spune Ioan Moniţa.