Soferii care sunt opriti in trafic de catre echipajele de la rutiera nu sunt obligati sa se dea jos din masina, chiar daca politistii le cer acest lucru. Asta a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, seful Politiei Rutiere Romane, comisar sef Lucian Dinita.
Seful Politiei Rutiere Romane, comisarul sef Lucian Dinita, se afla in aceste zile intr-o vizita de lucru la Bistrita. In cadrul unei conferinte de presa el a precizat ca soferii care sunt opriti in trafic de catre politistii de la rutiera, nu sunt obligati sa se dea jos din masina la cererea acestora.
“Soferii care sunt opriti in trafic nu sunt obligati sa se dea jos din masina atunci cand sunt opriti in trafic, chiar daca li se cere acest lucru de politisti. La fel, nu sunt obligati sa se deplaseze la echipajele politiei rutiere chiar daca li se cere acest lucru”, a declarat comisar sef Lucian Dinita.
El a mai adaugat ca politistii de la rutiera trebuie sa se poarte exemplar si sa respecte legea.