La Tonciu timpul stă pe loc

De cum intri în sat liniştea te învăluie. Micuţa localitate poate da şi acum o lecţie tuturor. Chiar dacă sunt zeci de case pustii, tinerii preferând o viaţă mai comodă la oraş, satul e încă aranjat şi curat, aşa cum puţine aşezări rurale mai sunt.

De cum intri în Tonciu telefoanele nu mai merg, aşa că timpul pe care îl petreci acolo nu e măsurat. Nu te poate deranja nimeni, eşti într-o altă realitate... Asta iubeşte aici şi fostul prefect Ioan Szilagyi.

La câţiva zeci de metri de intrarea în localitate găseşti casa bunicilor fostului prefect unde e forfotă mare... O maşină vine, alta pleacă, că doar ne aflăm în plin sezon de recoltat struguri şi mere. În căsuţa bunicilor, modernizată cu mare grijă, locuieşte acum o familie venită din Moldova, care îl ajută pe fostul prefect la toate treburile gospodăreşti.

Chiar dacă sănătatea îi mai dă încă de furcă, Ioan Szilagyi nu se lasă... Are grijă de tot şi veghează cu atenţie ca vinul să iasă cel mai bun.

O meserie de o viaţă...

Primii culeşi au fost strugurii albi, care sunt mai sensibili şi care au fost măcinaţi cu grijă şi apoi lăsaţi două zile la macerat „pe voştină” înainte de a fi storşi şi puşi în butoaiele de lemn.

„Aroma iese din pieliţa boabelor de struguri”, ne explică Ioan Szilagyi. Vin face de când se ştie, a învăţat de la bunici şi părinţi, însă până în 1978 nu a făcut decât pentru familie şi prieteni, nu cantităţi mari.

„O bună perioadă de timp, din 1966 până în 1973, am lucrat la Lechinţa, ca tehnician. Am lucrat direct în vie şi nu prea aveam legătură cu crama, mai calculam concentraţia alcoolică a vinului că nu exista pivnicer. După ce am ajuns la staţiune, unde erau 30 de hectare de vie, am avut un pivnicer şi atunci aun lucrat efectiv cu vinul şi am învăţat foarte multe. Apoi, în 1994 am făcut via la Tonciu şi de atunci lucrăm la ea”, ne mai povesteşte fostul prefect.

Ca peste tot, cea mai mare problemă o are cu oamenii care să îl ajute. „Nu sunt oameni care să munceasă. Sunt poveşti că nu au de lucru... A mai insistat fiul meu să mai facem un hectar de vie, dar cu cine?! Cine să te ajute?! Avem o familie de lângă Bacău care ne ajută, dar nu e suficient... Satul e îmbătrânit şi nu mai ai cu cine să te ajuţi”, a mai completat acesta.

Secretul vinului bun

După ce au stat două zile la macerat, strugurii sunt mutaţi cu găleatea în presă şi strânşi cu grijă pentru a elimia întreaga esenţă. De aici ajung, cu ajutorul unui furtun, direct în butoaiele de lemn.

Tradiţionalul ou cu care se măsura zahărul din vin (oul trebuie să stea deasupra, în must, când acesta avea cantitatea necesară de zahăr)  a fost înlocuit acum cu refractometru care ne spune exact cantitatea de zahăr din must. „Eu fac numai vin de soi, care are de la 12 grade de alcool în sus”, mai spune Szilagyi.

Fostul prefect urmăreşte cu grijă ca vinul să aibă cantitatea de zahăr necesară. „Anul acesta a fost unul foarte bun pentru vin. Strugurii sunt dulci şi mai trebuie să punem la 100 de kilograme de must doar două de zahăr”, povesteşte acesta.

Strugurii se strângeau după calendar

„L-am tras de limbă pe bunicul meu, cu via, să îmi spună cum era mai demult. Aici era o regulă, în satele din zona Lechinţei. Pe vremea saşilor, strugurii se culegeau numai după un calendar bine stabilit. În 10 octombrie începea recoltatul la Tonciu, iar în Lechinţa în 25 octombrie. În satele Sâniacob, Sângeorzu Nou, Vermeş după aceea... În aşa fel se recolta ca să se poată ajuta între ei. Deci bunicul când a terminat aici mergea cu familia la Lechinţa şi recolta acolo. Era mare sărbătoare la recoltat. Îmi povestea bunicul că au fost ani în care refractometrul nu putea să măsoare zahărul din struguri, aşa dulci erau, dar şi ani în care era atât de acru vinul că nu se putea bea numai cu bicarbonat. A fost o regulă. Până la recoltat nu intra nimeni în vie. După ce a venit gostatul regula nu s-a mai respectat”.

Anul acesta a fost unul extrem de bun pentru struguri

Vremea caldă şi ploioasă din vara aceasta a fost cum nu se poate mai bună pentru vie. „Noi avem trei hectare de vie, anul acesta pot spune că am avut o recoltă record de 9.500 – 10.000 de kilograme la hectar. Am vândut deja şi struguri – oamenilor din Lechinţa şi Teaca, vechi zone viticole unde însă nu prea mai există vie. De obicei, la un hectar de vie se obţin 5.000 – 6.000 de kilograme de struguri” ne mai povesteşte Ioan Szilagyi.

Şi anul trecut a fost unul bun, cu aproape 9.000 de kilograme de struguri la hectar pentru mica vie de la Tonciu. „Am un sistem unic în ţară, adus din Austria, un sistem de conducere a viei. Este o bară de oţel şi folosesc o singură sârmă, ajunge mult mai bine la soare şi pot oferi condiţii mai bune creşterii viei” ne mai spune fostul prefect unul dintre secretele sale.

Problemele de sănătate nu îl mai lasă acum să muncească cât şi-ar dori, însă liniştea de la Tonciu, lacul pe care îl administrează împreună cu fiul său şi căsuţa făcute aici constituie pentru cel care a fost cel mai puternic om din judeţ un adevărat colţ de rai, unde nimic şi nimeni nu te deranjează. Un loc unde timpul stă pe loc...