De când a început Sfântul și Marele post al Paștilor, clerul și credincioșii din Protopopiatul Ortodox Năsăud așteaptă cu nerăbdare ziua de joi pe care o socotesc „a doua Duminică” a fiecărei săptămâni, pentru că serile duhovnicești derulate în acest post și intitulate „Cuvinte pentru suflet”, au devenit mari sărbători.
Nu mai puțin aseară, monumentala biserică cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Rodna, la al cărei altar slujesc preoții Nechita Lazăr și Ganea Gheorghe, a devenit neîncăpătoare.
Mulțimea credincioșilor prezenți la eveniment l-au ascultat cu viu interes pe Preacuviosul Părinte Benedict Vesa (secretar eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului și cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca) care le-a adresat un cuvânt de învățătură, bazat pe o argumentație scripturistică și dogmatică despre cinstirea Maicii Domnului, locul și rolul ei în cultul ortodox și sfaturile pe care neîncetat, tainic și discret Maica Domnului nu încetează a le transmite celor ce cred și îl mărturisesc pe Fiul ei: „Faceți tot ceea ce vă va spune El”.
Evenimentul a început cu slujba Vecerniei, iar imediat după terminarea acesteia interpreta de muzica populară Oana Matei a susținut un recital de pricesne vechi, care au avut darul de a sugestiona pe cei prezenți și totodată de a prefața momentele importante ce au urmat.
La eveniment au fost prezenți părintele protopop Ioan Dâmbu, alături de părintele inspector pentru tineret Tudor Mudure, cât și alți preoți din parohiile învecinate.
Paul GAVRILOAIE