Eşti martor la un eveniment care poate deveni o ştire? Sună-ne sau trimite un mesaj pe Whatsapp la 0728237215! | Ai filmat sau fotografiat o situaţie inedită care poate deveni o ştire? Trimite un e-mail pe adresa: redactia@bistriteanul.ro |

RECOMANDĂRI
Casa Cu Bere, Italtextil, IMP România și Central Motors fac angajări! Alte locuri de muncă disponibile:
FOTO/VIDEO - Și-a salvat camarazii de la moarte, în Afganistan, iar acum își pune din nou viața în pericol pentru a-și face bine fiul
EXCELENT: Diana Spătărescu, elevă în clasa a XI-a la Infoel, a câștigat Premiul Gopo – echivalentul Oscarurilor românești
FOTO - Organizația Off-Road Năsăud, la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc: «Am primit mai mult decât am dăruit»
FOTO/VIDEO - INEDIT! Vă e dor de roșiile din grădina bunicilor? Vă ajută un liceu din Bistrița
FOTO: Descoperă tendințele sezonului în noua colecție Sense SS 2018!
Două prietene impresionează creând evenimente de poveste. Au atâta imaginație că nu se repetă vreodată…
BISTRIȚA / VIDEO: Epilare facială definitivă prin electroliză la Salon La Belle Femme

  254 vizitatori online


REDACȚIA:
Tel: 0728-237 215
Fax: 0363-814306
Email: redactia@bistriteanul.ro
whatsapp icon0728-237 215
Redactor Șef - Raluca Nechiti
PUBLICITATE
publicitate@bistriteanul.ro
Mobil: 0754-777.536
JURIDIC
Redacția beneficiază de serviciile Cabinetului de avocatură ARIS CUPȘA, Bistrița, Baba Novac, nr 9, tel 0742-766078, fax 0263-210015



Se scumpește iar gunoiul? UE ne obligă să plătim 80 de lei/tona de gunoi nereciclat!

09/02/2017 15:23:00 Raluca NECHITI  
Taxa penalizatoare pentru gunoiul nereciclat rămâne în vigoare și ar trebui s-o plătească operatorul de salubritate – astea sunt ultimele noutăți venite de la Ministerul Mediului. Deși avem sistem de colectare selectivă, 98 la sută din gunoi ajunge neselectat în depozitul de la Tărpiu.

Consilierii județeni au aprobat în ultima ședință un proiect de hotărâre prin care taxa de salubritate penalizatoare, cea de 80 de lei/tona de gunoi care ajunge în depozitul ecologic de la Tărpiu, să fie suportată de autoritățile locale, nu de bistrițeni și nici de operatorul de salubritate.

Decizia fost luată în speranța că zilele acestea guvernul va renunța cu totul la această taxă impusă de Uniunea Europeană ca pedeapsă pentru că nu colectăm selectiv gunoiul. Surpriză însă! Taxa rămâne în vigoare și chiar mai mult, o va plăti operatorul de salubritate în cazul nostru – Supercom. În aceste condiții rămâne de văzut dacă firma nu își va face bagajele și va pleca și ne va lăsa cu gunoialele pe străzi.

Proiectul ordonanței de urgență care ar fi trebuit discutat săptămâna aceasta de Guvern (însă având experiența trecută cu ordonanța 13 a fost amânat cu încă o săptămână pentru a avea loc o serie de dezbateri mai amănunțite) vine cu surprize pentru autoritățile din Bistrița-Năsăud și nu plăcute.

Ministrul Mediului, Daniel Constantin, a anunțat că Ministerul Mediului nu renunță la taxa penalizatoare de 80 de lei/tona de gunoi depozitată în depozitele ecologice, aceasta fiind modalitatea Uniunii Europene de a ne obliga să colectam selectiv.

În actul normativ se arată și că operatorul de salubritate din județ care se ocupă de preluarea gunoiului și transportul acestuia în depozitele ecologice va trebui să plătească și această taxă.

Taxa a intrat în vigoare încă din 1 ianuarie anul acesta, însă până acum nimeni nu a știut cine o va plăti și cum se va aplica aceasta. Guvernul face în sfârșit lumină în acest caz, însă nu așa cum ar fi sperat autoritățile județene, prin renunțarea la plata acesteia, ci prin stabilirea celor care trebuie să o plătească și ba chiar mai mult, a unor penalizări graduale care vor fi aplicate pentru că nu se reciclează selectiv.

„Taxa se menţine. Intenţionăm ca în perioada următoare să venim cu ordonanţă de urgenţă care să-şi atingă efectul penalizator. Prima modificare, taxa de depozitare nu va mai fi plătită de depozitari, ci de operatorii economişti, cei care colectează sau transportă, care vor avea o ţintă de valorificare care poate fi de 20-30%. Dacă în fiecare an nu-şi ating această ţintă de depozitare, ei plătesc taxa penalizatoare de 80 de lei numai la diferenţa pe care n-au atins-o,” a declarat Daniel Constantin, ministrul Mediului citat de Digi24.

De această taxă nu scapă nici Bistrița-Năsăud, deși am fost primul județ în care a fost implementat sistemul de colectare selectivă a deșeurilor, pe un proiect european de peste 33,9 milioane de lei.

După ce compania Vitalia a renunțat la contractul de salubritate, anul trecut, județul nu mai colectează selectiv decât în procent de 2 la sută, 98% dintre deșeurile care merg la groapa de gunoi de la Tărpiu sunt deșeuri amestecate, care nu se colectează selectiv.

Pentru bistrițeni situația este cu atât mai dureroasă cu cât în județ au fost investite sume serioase în sistemul de colectare selectiv, cel cu pubelele îngropate. Deși este cel mai răsunător eșec al investițiilor realizate în Bistrița-Năsăud, sistemul nu poate fi încă schimbat deoarece banii au venit de la Uniunea Europeană și până după anul 2020, când expiră perioada de grație, Consiliul Județean Bistrița-Năsăud nu poate schimba sistemul de colectare selectivă a deșeurilor.

„Am primit numeroase solicitări de la companii care sunt nemulțumite de cum arată sistemul de colectare. Sigur că nu este bun, dar nu putem lucra la sistem decât după 2020. Am avut discuții cu specialiștii pentru că cel puțin pe zona urbană tipul acesta de colectare este unul greșit. Oricâtă bunăvoință ar avea un operator să curețe, nu poate ca după fiecare sac cu deșeuri mixte, menajere să curețe acel container. Containerele semiîngropate vor rămâne pentru a fi folosite doar pentru fracțiile uscate, unde se potrivesc foarte bine – sticlă, plastic, fier, hârtie și pentru deșeurile mixte unde omul pune supa, tocănița de cartofi și toate resturile care se produc într-un apartament pentru care va trebui să găsim un alt tip de container care să poată fi scos, am văzut deja mai multe modele, pentru că tehnica evoluează în fiecare zi, care pot fi scoase și golite și care nu sunt cu saci să curgă din ele e cazul celor semiîngropate”, a precizat președintele CJ, Radu Moldovan.

Pentru că deșeurile nu se pot colecta selectiv, și Bistrița-Năsăud va plăti sume consistente drept penalizare. Deocamdată nu se știe cum se va reflecta noua taxă în buzunarul bistrițenilor.

„În momentul de față noi avem cu Supercom un contract temporar și nu putem cere operatorului de salubritate să facă investiții pentru a achiziționa cele 18 - 20 de mașini cu macara care costă enorm pentru a putea să lucreze cu frecvența zilnică de a goli containerele semiîngropate. Atunci s-a găsit această soluție provizorie - de a pune în municipiu acele containere. Am discutat foarte mult cu primarii și trebuie să începem să găsim soluții de a stimula cetățeanul să colecteze separat. Noi avem deja sancțiuni mari de la UE, de anul acesta 80 de lei pe tonă, de anul viitor 120 de lei pe tonă. Europa, încă de prin 2003 când a început fondurile PHARE, ne cere să colectam selectiv. Momentan Consiliul Județean a dat această hotărâre - prin care responsabilitatea s-a dus către consiliile locale, care, la rândul lor vor decide dacă suportă ei sau cetățenii aceste taxe”, a mai spus Radu Moldovan.
 

3193 vizualizari


loading...


404 Not Found

Server Error

404

Page Not Found

This page either doesn't exist, or it moved somewhere else.


That's what you can do




Avertisment:
Introducerea comentariilor la articol este posibilă doar autentificat cu contul de FaceBook. Autorul comentariului va fi singurul responsabil de conținutul acestuia și își va asuma eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate pe site.

NOTĂ: Bistrițeanul.ro vă roagă să comentați la obiect, legat de conținutul prezentat în articol. Orice deviere în afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoană, afișarea de anunțuri publicitare, precum și jigniri, trivialități, injurii aduse cititorilor care au postat un comentariu sau persoanelor despre care se scrie în articol, se va sancționa prin cenzurarea partială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta comentarii.


CAUTARE
STIRILE DE AZI

Publicitate
Certificat Web Certificat Web RSS - Ia stiri de aici Aboneaza-te la FeedBurner
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Bistriteanul.Ro.
© Copyright 2008 - 2024 Bistrițeanul.ro