Reconstruirea cetăţii medievale Bistriţa este una dintre surprizele pe care organizatorii serbărilor din acest week-end le pregătesc bistriţenilor. Muncitorii au descărcat lemnele din care va fi înălţată replica vechii cetăţi, iar apoi le vor asambla.
În locul în care a fost amenajat patinoarul va fi reconstruită o replică a cetăţii medievale. Mini-aşezarea va găzdui reeditări ale evenimentelor importante care s-au petrecut de-a lungul vremii în burgul bistriţean.
„Această cetate va fi o replică a Cetăţii Medievale a Bistriţei, cu cele trei porţi de intrare şi cu turnurile breslelor aşezate aidoma formei de odinioară a cetăţii bistriţene, ridicată în a doua jumătate a secolului al XV-lea”, au anunţat organizatorii.
Florin Săsărman, preşedintele Asociaţiei Bistriţa Medievală spune că muncitorii se vor apuca de montat în cursul acestei zile şi vor fi la datorie atât cât va fi necesar pentru ca replica aşezării medievale să fie gata până mâine când vor începe manifestările din cadrul serbărilor.
Cetatea este concepută de serviciul de monumente istorice din cadrul Primăriei Bistriţa şi va fi de 64 de ori mai mică decât cea de referinţă.