Dacă te chinuie talentul literar şi nu ştii cui să te lauzi, apucă-te de scris imediat! Primăria Bistriţa a demarat deja un concurs de creaţie literară iar cei mai talentaţi copii şi liceeni se vor alege cu premii în bani şi cărţi. La Sinagogă se dă startul celei de-a patra ediţii a campaniei pro-cultură S’Love.
La Sinagoga din Bistriţa, începe astăzi oficial campania pro-Cultură Slove 2012: trupa de teatru a liceenilor de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” – CORINT – coordonată de Camelia Toma, va susţine, de la ora 18.00, deja celebrul spectacol „Hairstyling”.
Urmează, pe aceeaşi scenă, trupa „Exerciţii de teatru” de la Colegiul Tehnic „Grigore Moisil” care va prezenta o adaptare după piesele dramaturgului I.L Caragiale, intitulată „Lume, lume...”.
Practic, Serviciul Educaţie şi Turism din cadrul Primăriei Bistriţa îşi propune să celebreze, prin intermediul acestei campanii – anul Caragiale aflat în plină desfăşurare. Este şi motivul pentru care organizatorii au propus scriitorilor liceeni să conceapă un text, să trateze sau să comenteze într-un eseu unul dintre savuroasele citate ale lui Caragiale, dintre care amintim doar: „Pentru un român care ştie citi, cel mai greu lucru e să nu scrie.”
Săptămîna viitoare se vor face donaţii şi colectări de carte pentru bibliotecile din mediul rural, concomitent în toate liceele din Bistriţa. Campania se încheie pe 31 mai, cu festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului de creaţie literară, la Filiala „Andrei Mureşanu” a Bibliotecii Judeţene Bistriţa-Năsăud.
Mai multe detalii se găsesc pe site-ul Primăriei Bistriţa în „Ziar ediţia on-line”.