Ca în fiecare an, în ziua de Sfântul Dumitru, şcoala noastră îmbracă haine de sărbătoare, omagiind anii în care şi-a format un renume de şcoală ce promovează calitatea în educaţie: elevi ai şcolii, foşti absolvenţi, părinţi, cadre didactice, invitaţi de onoare au participat la Căminul Cultural la spectacolul realizat în cinstea evenimentului.
Ziua a fost deosebită, cu emoţii de toate părţile! Elevi mai mici sau mai mari au încercat, şi au reuşit să ne încânte prin muzică, dans, poezie şi umor.
Toate activităţile organizate au fost cuprinse în proiectul educaţional local „De ziua şcolii mele”, realizat în parteneriat cu Primăria comunei Dumitriţa, Asociaţia Urmaşilor Grănicerilor Budac-Ragla şi Comitetul de părinţi. Principalele activităţi desfăşurate au fost diferite de cele obişnuite în zilele de şcoală. Ţinând cont de principiul conform căruia “o şcoală eficientă este aceea pe care o iubeşte elevul, nu profesorul”, toate cadrele didactice de la Şcoala Gimnazială Dumitriţa s-au mobilizat, reuşind, cu priceperea ce caracterizează această categorie profesională, să antreneze elevii în activităţi deosebit de interesante, educative şi interactive.
Domnul primar Moga Vasile şi domnul viceprimar Nica Petronel au salutat modul ingenios şi original în care s-au desfăşurat toate activităţile, fiind alături de toţi elevii şi cadrele didactice prin implicarea efectivă în lucru, jurizând concursul desfăşurat pe mai multe secţiuni: creaţie plastică, creaţie literară, interpretare artistică-dansuri, interpretare rol scenetă.
Am avut deosebita plăcere de a avea alături de noi cadre didactice de la şcolile învecinate, precum doamna director a Şcolii Gimnaziale Petriş, înv. Maria Guţă şi doamna învăţătoare Mihaela Moldovan, cărora le mulţumim pentru prezenţa la acest eveniment. Programul s-a încheiat cu oferirea diplomelor, atât elevilor care s-au remarcat la activităţile cultural-artistice organizate cu acest prilej, cât şi cadrelor didactice care s-au implicat în realizarea proiectului educaţional local “De ziua şcolii mele”.
Această activitate nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Asociaţiei Urmaşilor Grănicerilor Budac – Ragla, căreia îi mulţumim pentru susţinerea materială a proiectelor educaţionale realizate la Şcoala Gimnazială Dumitriţa.
Mulţumim celor care au fost prezenţi la acest eveniment şi celor care au făcut posibilă organizarea lui, de asemenea transmitem „La mulţi ani!” elevilor, părinţilor, cadrelor didactice!
Fie ca anii de şcoală să rămână pentru noi toţi o perioadă frumoasă, în care ne-am cunoscut, am învăţat, am evoluat …
Director, Profesor Popovici Lucica Mariana