În popor, se crede că sărbătoarea din 6 august marchează despărțirea de vară: de-acum, încep să îngălbenească frunzele, se răcesc apele, păsările migratoare părăsesc țara iar târâtoarele și insectele își pregătesc culcușul sub pământuri, pentru iarna care se apropie.

La Spermezeu se obişnuia ca toţi oamenii care erau certaţi în cursul anului – să se împace pe 6 august: sătenii din zonă credeau că aşa cum se schimbă culoarea codrului, la fel şi omul trebuia să se schimbe din rău în bun, să renunţe la mânie şi să-şi ceară iertare de la cei pe care i-a supărat.

“Dacă te-o certat în astă zi părinţii sau vreun om străin, în tot anul o să fii certat şi supărat. Nu mai ai tihnă tăt anul. Tăţi te ciufulesc şi nu ai spor la nimic” povesteşte Marina Mureşan din Spermezeu.

La Târlişua se practica în această zi de sărbătoare un obicei din Vinerea Mare, dinainte de Paşti: sătenii mergeau la nuci cu securea şi îi “ameninţau” că dacă nu vor face nuci, vor fi tăiaţi negreşit.

La Prundu Bârgăului se crede că de la Schimbarea la faţă peste ogoare nu mai tună şi nu mai cade gheaţă, că într-o asemenea zi de sărbătoare nu trebuie sfădite nici măcar animalele şi că astăzi se deschid cerurile pentru cei aleşi – în timp ce la Dumbrăviţa, până în 6 august sătenii trebuiau să termine de cosit şi de adunat fânul: “De amu încolo iarba şi florile doar îmbătrânesc, nu mai îs crude, îs doar cotoare. Amu se culeg şi ultimele ierburi de leac” afirmă Susana Lazăr din Dumbrăviţa.

Cine nu respectă această sărbătoare va fi uscat şi gălbejit ca florile care, de acum, încep să se veştejească iar cei care se roagă astăzi să scape de vreo patimă – vor scăpa, la fel cum, dacă femeile însărcinate vor reuşi să ţină post astăzi, vor avea parte de o naştere uşoară şi de copii sănătoşi.

Babele superstiţioase sunt convinse că femeile care îşi spală azi hainele vor fi năpădite de ploşniţe şi păduchi iar cei care pornesc în călătorii lungi se vor rătăci şi nu vor mai da pe-acasă. Se crede, de asemenea, că astăzi nu e bine să te cerți cu nimeni și nici să fii certat de cineva, pentru că tot certat vei fi tot anul, până la următoarea Schimbare la față...

Sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului datează de la începutul secolului al IV-lea, când Împărăteasa Elena a zidit o biserică pe Muntele Tabor. Sărbătoare începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului al V lea. În Apus, ea s-a generalizat mai târziu, prin hotărârea luată de papa Calist III ca mulţumire pentru biruinţa creştinilor asupra turcilor la Belgrad, în anul 1456, se explică pe www.crestinortodox.ro.

Schimbarea la Față a Mântuitorului reprezintă data la care Iisus, împreună cu trei dintre ucenicii cei mai apropiați – Petru, Iacob și Ioan – a urcat pe muntele Tabor ca să se roage. Aici ucenicii au fost învăluiți într-un nor de lumină, în timp ce Iisus se ruga: „El S-a schimbat la față înaintea lor; fața Lui a strălucit ca soarele și hainele I s-au făcut albe ca lumina” scrie evanghelistul Matei, povestind că apoi cei trei ucenici au auzit un glas care le-a spus: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultați-L" (Matei 17, 5).

Dar Iisus le-a poruncit celor trei să nu dezvăluie nimănui nimic din cele văzute și auzite, până după Învierea Sa din morți. Se spune că Moise şi Ilie au fost de asemenea prezenţi la Schimbarea la Faţă de pe Tabor, pentru a li se îndeplini dorinţa de a vedea faţa lui Dumnezeu, fiindcă în viaţa lor pământească nu apucaseră să vadă chipul lui Dumnezeu, deoarece Dumnezeu nu Se întrupase.

Sursa: crestinortodox.ro, Munci şi zile în Ţinutul Bistriţei şi Năsăudului – Vasile V. Filip, Menuţ Maximinian