80.000 de lei costă “operaţiile estetice” la care este supus, în aceste zile, Complexul Muzeal Bistriţa-Năsăud: 16 geamuri noi vor fi montate în curând, şi, după ce va fi frumos tencuită, faţada va fi zugrăvită într-o nuanţă crem, apropiată de culoarea originală a muzeului.
Proiectul a fost demarat acum aproape doi ani, însă, datorită avizelor şi aprobărilor necesare, lucrările se pun în practică abia acum.
Schelele metalice au acoperit de câteva zile faţada muzeului iar Alexandru Gavrilaş, directorul Complexului Muzeal Bistriţa-Năsăud, promite că toate lucrările vor fi gata într-o lună de zile.
În paralel, Alexandru Gavrilaş se gândeşte cum ar putea dinamiza şi mai mult activităţile muzeului şi cum i-ar putea atrage pe bistriţeni mai des în spaţiile expoziţionale ale instituţiei pe care o conduce.
Pentru aceasta, directorul are de gând să scoată de la naftalină spaţiile insuficient exploatate ale Muzeului Judeţean şi să utilizeze, spre exemplu, beciul muzeului pentru un proiect surpriză pe care îl va dezvălui la momentul oportun.
Muzeul Judeţean nu este singurul care se bucură de investiţii în aceste zile. Se lucrează intens şi la Casa Memorială “George Coşbuc” unde a fost refăcută instalaţia electrică şi încă se lucrează la introducerea sistemului de canalizare şi apă. Conducerea Complexului Muzeal are în planuri şi demararea procesului de licitaţie pentru renovarea şi reamenajarea secţiei de ştiinţe naturale şi mineralogie.
Tot pentru luna viitoare Alexandru Gavrilaş şi-a programat şi lucrările de reamenajare a Casei Memoriale “Liviu Rebreanu”.