După “lupte seculare” care au durat patru ani, a fost inaugurat azi proiectul de consolidare şi modernizare a clădirii vechi a Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu”. Peste 1000 de elevi şi profesori ai colegiului vor începe anul şcolar în săli de clasă restaurate la un nivel european.
“Sunt onorat şi mândru pentru că sunt primarul care am reuşit să reabilitez această clădire” a declarat primarul Ovidiu Creţu care a prezentat astăzi şi tânăra echipă de proiect care a dus la bun sfârşit reabilitarea Colegiului Naţional “Andrei Mureşanu”.
La inaugurare au participat şi subprefectul Ovidiu Frenţ alături de Alexandru Pugna, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud care au recunoscut că modelul municipalităţii de a atrage fonduri europene pentru dezvoltarea unor obiective vitale ale oraşului ar trebui urmat şi de Consiliul Judeţean dar şi de alte primării din Bistriţa-Năsăud.
“Există inclusiv facilităţi pentru copii cu handicap” a concluzionat, vizibil emoţionată, Liliana Vlad, directorul adjunct al colegiului, adăugând că acum “există şi avem tot ce este necesar pentru a stârni invidia şi admiraţia tuturor”.
Odată cu finalizarea lucrărilor, elevii vor avea săli de clasă moderne, dotate cu mobilier şi aparatură nouă, un laborator de fizică, unul de informatică, un laborator de chimie şi o sală de sport de ultimă generaţie. A fost refăcută structura de rezistenţă a clădirii, imobilul a fost izolat termic, acoperişul şi geamurile au fost înlocuite astfel încât condiţiile de studiu şi de predare să fie cât mai bune.
Proiectul a presupus investirea a peste 8 milioane de lei, dintre care aproape 6 milioane au fost contribuţia Uniunii Europene iar cu 140.351 lei a contribuit Primăria Bistriţa.