Noaptea care a trecut, la Bistrița s-au înregistrat -22 de grade. Atenționarea cod portocaliu este valabilă și astăzi, existând șanse ca meteorologii să o prelungească.
-22 de grade s-au înregistrat noaptea trecută la Bistrița. Temperatura a început scadă considerabil de la primele ore ale serii, urmând ca la miezul nopții temperatura să scadă sub -20 de grade.
Județul nostru încă se află sub cod portocaliu de ger, care ar urma să expire la ora 10:00. Nu este exclus ca meteorologii să prelungească atenționarea cod galben.
„În intervalul menţionat în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova, Transilvania şi în Maramureş, gerul se va intensifica, astfel încât minimele vor fi cuprinse, în general, între -29 şi -15 grade, iar maximele între -15 şi -10 grade”, precizează meteorologii pe site-ul ANM.
Având în vedere temperaturile înregistrate, specialiştii I.S.U. “Bistriţa” recomandă cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor sobe sau aparate ori mijloace electrice de încălzire, să ia următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:
1.-Asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea, dacă este cazul, a coşurilor de fum de către o persoană specializată;
2.-NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
3.-NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
4.-Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei;
5.-NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
6.-Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
7.-NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă;
8.-Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi;
9.-NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile;
10.-NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice;
11.-Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa.
12.-NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
Foto: ziuaconstanta.ro