Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel – autorii unor tulburătoare epistole incluse de Biserică între textele canonice ale Noului Testament (Pavel – 14; Petru – 2) – sunt sărbătoriţi în fiecare an pe 29 iunie, de credincioşii ortodocşi români.

Pentru că Sfinții Apostoli Petru și Pavel au fost în temniță deoarece l-au mărturisit pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ei au devenit ocrotitori ai sistemului penitenciar din România. Ei sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate și din cauza faptului că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei: Petru S-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

În această zi, femeile din satele româneşti obişnuiau să împartă mere dulci şi miere, atât prietenilor, cât şi vecinilor, urându-le să aibă spor în munca lor şi să fie sănătoşi, pentru a gusta aceste daruri şi anul viitor. După ce făceau darurile, după masa de prânz, mâncau şi ele mere şi miere din recolta anului în curs, după care îşi puneau câte o dorinţă fierbinte, despre care tradiţia spunea că se va şi împlini.

Sfântul Petru pocneşte azi din bici, iar din vârful biciului se răspândesc o mulţime de scântei, pe care Sfântul Petru le transformă în licurici – cu misiunea de a-i călăuzi pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase sau seci de miez. Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul; tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc.

Din această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă, iar în anumite sate exista obiceiul ca mamele să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care puneau câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul era purtat timp de trei zile pentru ca fetele să fie apărate de farmece şi de iele care le-ar fura norocul.

Sfântul Petru, numit la naştere Simon sau Simeon, era din oraşul Betsaida (situat pe malul nordic al lacului Ghenizaret, astăzi localitatea El Aradsch în Siria), fiind fratele mai mic al Apostolului Andrei. Tatăl lui se numea Iona. La vremea în care a fost chemat de Hristos la apostolat locuia în Capernaum, împreună cu soţia şi soacra sa. Se ocupa cu pescuitul, prin urmare, era un om simplu, neînvăţat.

În basmele populare româneşti, Sfântul Petru era o figură des întâlnită, fiind cel care îl însoţea pe Dumnezeu în călătoriile Sale pe pământ, la începuturile lumii.

Sfântul Petru s-a bucurat de respect din partea celorlalţi Apostoli. În multe situaţii, el lua cuvântul în numele tuturor. De pildă, în Cezareea lui Filip, atunci când Mântuitorul i-a întrebat pe ucenici cine cred că este El, Simon-Petru a răspuns prompt: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Cel viu“. Alături de fraţii Iacob şi Ioan, a fost martorul minunilor şi momentelor mai importante din viaţa lui Hristos.

Prea încrezător în sine (la Cina cea de Taină jurase că „dacă toţi se vor sminti întru Tine, eu niciodată nu mă voi sminti”), Petru este cel care se va lepăda de Hristos de trei ori în timpul Patimilor. Realizând trădarea săvârşită faţă de Învăţătorul său, s-a căit şi „a plâns cu amar”, fiind iertat după învierea din morţi a Mântuitorului.

Apostolul Pavel, spre deosebire de ceilalţi apostoli, a fost un intelectual de mare calitate şi echilibru, născut în Asia Mică unde se vorbea greaca, pe care o cunoştea foarte bine şi care era limba lui maternă. Mai vorbea ebraica şi aramaica şi a ocupat din tinereţe un post important (un fel de procuror de execuţie al zilelor noastre).

Pavel era deci evreu cu trup şi suflet, devotat credinţei lui iudaice, care nu admitea că un om poate pretinde că este Fiul lui Dumnezeu. De aceea, de la bun început a fost total împotriva creştinilor. În cartea Faptele Apostolilor se povesteşte că Pavel (pe atunci Saul) a fost cel care păzea hainele iudeilor care l-au ucis cu pietre pe primul arhidiacon Ştefan, întâiul martir.

Apoi a devenit un mare persecutor al creştinilor descoperindu-i, arestându-i, supunându-i la torturi până când creştinii au fost nevoiţi să fugă din Ierusalim, refugiindu-se în cetatea Damascului. Saul a luat o autorizaţie specială, o gardă de militari şi a plecat pe drumul Damascului ca să-i prindă şi să-i aresteze, dar pe drum s-a întâmplat marea minune care rămâne crucială în istoria omenirii. Pe drum i s-a arătat o lumină strălucitoare şi din lumină un glas a întrebat: Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?

Din cauza luminii strălucitoare Saul a rămas orb, a fost condus în cetatea Damascului la un creştin pe nume Anania care l-a primit în casa lui, l-a hrănit ca să se înzdrăvenească şi i-a tâlcuit Evanghelia şi sensul ei. Acolo, în casa lui Anania şi prin mâinile aceluia, Saul s-a botezat, primind numele de Paul sau Pavel.

De atunci Pavel a devenit cel mai destoinic şi mai hotărât apărător al Evangheliei lui Hristos. Şi pentru că avea o mare influenţă asupra păgânilor şi pentru că vorbea bine limba greacă (fiind foarte iscusit şi la curent cu vechea cultură greacă, cu poeţii şi literatura greacă), a fost trimis să propovăduiască la păgâni. Aşa se face că Pavel a devenit apostolul neamurilor, prin neamuri înţelegându-se păgâni.

Sursa: creştinortodox.ro