Luni, 26 octombrie, de la ora 12.30, Sala de nunţi din Telciu va găzdui Festivalul Concurs Naţional de Interpretare a Muzicii Populare Româneşti „Ion Sabadâş“. Participă solişti şi tarafuri tradiţionale din nouă judeţe ale României. Miercuri - lansare de carte la Casa Cărţii Nicolae Steinhardt cu poetul George Lână.
Luni, 26 octombrie, ora 12.30 Sala de nunţi din Telciu găzduieşte Festivalul concurs de Interpretare a Muzicii Populare româneşti „Ion Sabadâş" - eveniment la care şi-au anunţat participarea solişti violonişti şi tarafuri tradiţionale din judeţele Bistriţa-Năsăud, Suceava, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Harghita, Mureş şi Olt. Invitați speciali sunt ansamblurile folclorice „Sânzâienele” şi „Sălăuța” din Telciu.
Miercuri, 28 octombrie, ora 17.00, la Casa Cărţii „Nicolae Steinhardt", din str. Mihai Eminescu Bistriţa, are loc întâlnirea cu poetul George Lână. Va fi lansat volumul de poeme „Linia Siegfried a ochilor tăi” apărut la Editura Gordian, în acest an, în Timişoara. Cartea va fi prezentată de Olimpiu Nuşfelean şi Virgil Raţiu.
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud îi invită pe bistriţeni luni, 26 octombrie, de la orele 15.00, la lansarea proiectului „Voluntarii îşi fac vocea auzită". Evenimentul se va desfășura la Centrul German (Casa Argintarului) Bistrița, strada Dornei, nr.5. Este vorba despre un demers inițiat de reprezentanții locali ai Strategiei Naționale de Dezvoltare Intercomunitară: Colegiul Tehnic „Infoel "- Bistrița și Şcoala Gimnazială Nr. 1 Bistrița.
Parteneri ai evenimentului sunt Complexul Muzeal Bistrița - Năsăud, S.C. Centrul Privat de Afaceri S.R.L Bistriţa, Asociația Culturală „Sfântul Pahomie"din Gledin și Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă, Nr. 2 Bistrița.
Proiectul se va desfășura în perioada octombrie 2015 - iunie 2016 și va cuprinde diverse programe și activități cultural - educative menite să răspundă nevoii dezvoltării unei noi atitudini față de comunitatea care ne înconjoară: deschidere culturală, participare la viața publică, toleranță, civism și voluntariat.