Noul an aduce creșteri ale salariilor angajaților din Primăria Bistrița. Dacă unele salarii s-au mărit cu doar câteva sute de lei, în cazul altora, creșterile ajung și la 3.500 de lei. Este cazul administratorului orașului, căruia leafa i-a crescut de la 11.310 lei la 14.820.
Pe masa consilierilor locali se află, astăzi, un proiect care prevede stabilirea salariilor de bază în Primăria Bistrița. Instituția justifică aceste modificări de salarii cu faptul că începând cu data de 1 ianuarie 2018 salariul minim brut trebuie să fie de minim 1.900 de lei. De asemenea, în expunerea de motive se amintește și trecerea contribuțiilor sociale și de sănătate de la angajator la angajat.
Cum se modifică salariile angajaților municipalității? Ei bine, „city managerul” George Avram, căruia brutul i s-a mărit la mijlocul anului trecut la 11.310 lei, va avea un salariu de 14.820 de lei, cu 3.500 de lei mai mult. Administratorul orașului va merge acasă, în mână, cu doar 8.670 de lei, după plata taxelor și contribuțiilor.
Secretarul municipiului va avea un salariu de 13.680 de lei, cu 3.240 de lei mai mult, arhitectul șef va avea brutul cu 3.195 de lei mai mare. Directorii executivi vor avea și ei brutul mai mare cu 3.150 de lei. Astfel, un director va merge acasă practic cu 7.780 de lei lunar, iar secretarul municipiului cu 8.000 de lei.
Cele mai mici salarii brute le au muncitorii necalificați. Cel mai mic salariu brut din Primăria Bistrița este de 2.185 de lei. În vara anului trecut, brutul unui muncitor necalificat nu trecea de 1.450 de lei. Un muncitor necalificat va rămâne, în mână, după plata taxelor și contribuțiilor, cu puțin peste 1.300 de lei.