Peste 1.000 de elevi din comuna Telciu pot practica din acest an, diverse activități sportive la cea mai modernă sală de sport de pe Valea Sălăuței! Investiția în valoare de 1 milion de euro s-a derulat prin programul Companiei Naționale de Investiții, aflându-se acum în subordinea adminitrației locale Telciu.
Începute încă din anul 2008, lucrările de construcție și amenajare a sălii de sport de la Telciu au ajuns la final în decursul lunii mai, fiind predată de către Compania Națională de Investiții (CNI) București, administrației locale de aici. Cu o capacitate de 150 de locuri, această sală a fost mult așteptată la Telciu, unde în prezent există peste 1.000 de elevi care învață la școlile de pe raza comunei.
Potrivit primarului Sever Mureșan, investiția în valoare de aproxmativ 1 milion de euro (fonduri guvernamentale) a stagnat mai bine de 3 ani din cauza problemelor cu care s-a confruntat firma executantă, afectată și ea de criza financiară. Însă, în cele din urmă sala a fost finalizată, s-a montat inclusiv un paratrăznet și s-au amenajat panouri de baschet, conform proiectului întocmit inițial.
Utilitățile de apă-canal și electricitate în valoare de 300.000 de lei au fost susținute pe parcursul anilor, din fonduri proprii ale Primăriei Telciu, care gestionează acum investiția. Sala modernă de sport este situată în imediata apropiere a terenului de fotbal, de care este despărțită printr-un pod amenajat tot din bani de la bugetul local al comunei.
„Sala de sport de pe Valea Sălăuței de care dispunem acum se adresează în special copiilor și tinerilor care învață la școlile din Telciu, dar este deschisă și altor doritori, iubitori de sport, care vor plăti o taxă de intrare de 40 – 50 de lei, bani care se duc la bugetul local al comunei. Indiferent de problemele care au fost pe parcursul anilor, noi ne bucurăm că avem finalizată această investiție care era absolut necesară în zonă”, a declarat pentru Bistriteanul.ro, primarul comunei Telciu, Sever Mureșan.
Inaugurarea oficială a sălii de sport de la Telciu a avut loc de Ziua Copiilor, pe 1 iunie, atunci când s-au organizat competiții sportive de mini-fotbal (băieți), handbal (fete) și volei (veterani). Sala oferă posibilitatea de practicare și a altor sporturi precum baschet sau tenis de masă.