Fie că ne place sau nu, fie că ne dăm de ceasul morţii după tradiţiile româneşti şi blamăm la greu obiceiurile importate prin copy-paste – iepuraşul de Paşti şi-a făcut loc cu coatele – pardon, cu lăbuţele – şi în sărbătorile noastre tradiţionale: copiii au început să fie „şantajaţi” şi la noi cu surprizele şi cadourile aduse de iepuraş.
Este imposibil să nu remarci, în aceste zile, faptul că rafturile magazinelor au fost încărcate până la refuz cu iepuraşi frumos îmbrăcaţi în staniol strălucitor, iepuraşi de toate mărimile şi culorile, iepuraşi de ciocolată sau simple decoraţiuni şi ornamente pentru tradiţionala masă de Paşti.
O întreagă şi deseori isterică industrie a exploatat cum se cuvine simbolul Iepuraşului care a ajuns să-l concureze pe Moş Crăciun.
Iepuraşul aducător de ouă roşii provine de pe meleaguri germane şi simbolizează fertilitatea. Prima apariţie a iepuraşului ca simbol al Paştelui s-a petrecut în Germania, el fiind menţionat în cărţi în jurul anului 1500, deşi e probabil ca el să fie prezent de mai multă vreme în tradiţia populară. Tot germanii au fost şi primii care au inventat dulciurile în forma de iepuraşi, prin 1800, din aluat şi zahăr. Cam în aceeaşi perioadă, în Franţa şi Germania au apărut primele ouă din ciocolată.
Simbolul iepurelui îşi are originea în vremea festivalurilor păgâne dedicate zeiţei Eostre (zeiţa primăverii şi a fertilităţii în tradiţia păgână anglo-saxonă). Legenda spune că Eostre a găsit într-o iarnă o pasăre rănită pe câmp şi, ca s-o salveze de la moarte şi îngheţ, zeiţa a transformat-o într-o iepuroaică, aceasta păstrând însă capacitatea de a depune ouă. Pentru a-i mulţumi binefăcătoarei sale, iepuroaica îşi decora ouăle făcute şi i le dăruia zeiţei.
Din această legendă s-a născut şi tradiţia ca iepuraşul să aducă daruri copiilor. În America, această tradiţie a iepuraşului de Paşti care aduce cadouri şi ouă vopsite copiilor cuminţi, a fost adusă de emigranţii germani.
Deşi nu este un animal impresionant, iepurele este un mesager sacru al divinităţii în multe culturi. În tradiţia chineză, de pildă, iepurele este o creatură care trăieşte pe Lună, unde se ocupă cu măcinarea orezului – esenţa vieţii.
Pentru budişti, iepurele este, de asemenea, o creatură selenară. Legenda spune că, neavând ce ofrandă să-i aducă zeiţei Indra, iepurele s-a gătit pe sine însuşi în focul sacru şi, ca răsplată, a fost aşezat pe Lună.
Şi pe continentul american, animalul cu urechi alungite este personaj de legendă: la unele triburi sud-americane exista un mit care povestea că iepurele a adus oamenilor focul, în timp ce în cultura mayaşă se credea că iepurele este cel care a inventat scrisul.
În cultura urbană bistriţeană, iepuraşul de Paşti nu este responsabil nici de apariţia focului şi nici de a scrisului, ci de o simplă modalitate de „şantaj” aplicată de părinţi – copiilor: „Dacă nu eşti cuminte, nu vine iepuraşul de Paşti la tine!”, „Dacă n-o asculţi pe mama, n-o să-ţi aducă iepuraşul cadouri!” sau, şi mai pe şleau – „Anul acesta nu pupi niciun iepuraş de Paşti la mall...!”
Sursa: crestin-ortodox.ro
Foto: Savoart.ro